Teodora Albon arbitrează o semifinală a Ligii Campionilor la fotbal feminin. "E o mare bucurie!"
23.04.2016, 12:14O brigadă din România, cu Teodora Albon la centru, va oficia, duminică, la partida dintre VfL Wolfsburg şi 1. FFC Frankfurt, din prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal feminin, informează frf.ro.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Din brigadă mai fac parte asistenţii Petruţa Iugulescu şi Mihaela Gomoescu, precum şi Cristina Dorcioman, care va fi al patrulea oficial.
"E o mare bucurie. Simt astfel că oamenii apreciază ceea ce fac, iar pentru asta sunt mândră. Sincer, nu mă aşteptam să fiu delegată. Am arbitrat două semifinale şi o finală. E a treia semifinală de Champions League din ultimii cinci ani", a declarat Teodora Albon.
Anul trecut, Teodora Albon nu a bifat nicio partidă în fazele superioare ale UEFA Women's Champions League, prioritate având Campionatul Mondial din Canada, unde a arbitrat până în semifinale.
Teodora Albon, care arbitrează şi băieţi, la Liga a III-a, spune că un Wolfsburg - Frankfurt e o adevărată provocare. "Toate meciurile sunt importante. Astfel de partide sunt pregătite însă cu mai multă atenţie. Analizez jocul celor două echipe, care se cunosc foarte bine, nu au secrete una faţă de cealaltă. Am DVD-urile cu ultimele partide ale celor două semifinaliste. Va fi un duel interesant între cei doi antrenori, Ralf Kellermann la Wolfsburg şi Matt Ross la Frankfurt. Se va alerga mult, aşa că şi pregătirea fizică e foarte importantă", a mai mărturisit Teodora Albon.
Partida VfL Wolfsburg - FFC Frankfurt, din prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal feminin, se va disputa duminică, pe "AOK Stadion" din Wolfsburg. Returul va avea loc la 1 mai, pe "Stadion am Brentanobad" din Frankfurt.
În cealaltă semifinală se întâlnesc Olympique Lyon şi Paris Saint-Germain.
Etichete: liga campionilor feminin , teodora albon , teodora albon liga campionilor semifinale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...