Talpan a reacționat dur după ultima gafă a UEFA privind Steaua și FCSB: "Sunt penibili"
27.12.2019, 17:15Juristul CSA Steaua, Florin Talpan, a avut o reacție dură după ce UEFA a publicat un clasament all-time al Ligii Campionilor, în care FCSB ocupă locul 27. Forul european a făcut o greșeală, confundând echipa lui Gigi Becali cu Steaua.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Talpan spune că forul continental se face de râs cu astfel de lucruri: "Ceea ce publică UEFA pe propriul site nu e o lovitură nici pentru mine și nici pentru Steaua București. Este în schimb o lovitură pentu imaginea lor pe plan intern si internațional deoarece demonstrează lipsă de profesionalism.
Instanța din România a fost destul de clară: FC Fcsb nu este și nu a fost vreodată Steaua București. Astfel de știri ridicole mă distrează! Sunt penibile ca și cei care le susțin!", a spus Talpan, pentru ProSport.
Marius Lăcătuș îl susține pe Florin Talpan pentru funcția de comandant al CSA Steaua
CSA Steaua se află în căutare de un nou comandant, după ce Bixi-Pompiliu Popescu a fost eliberat din funcție. Momentan, funcția de interimat i-a revenit lui Cristian Cîrlan, locțiitorul legal al comandantului. Procedura pentru numirea unui nou comandant este una de durată și se va finaliza abia în februarie. Se pare că unul dintre candidați este și Florin Talpan, juristul clubului.
”Fiara” spune că gruparea Armatei are nevoie de un bun manager la conducere și că nu este obligatoriu ca această funcție să-i fie repartizată unui fost mare sportiv de-al roș-albaștrilor, așa cum s-a întâmplat, cu mici excepții, în ultimii ani.
”Nu știu cât se pricepe el (n.r. - Florin Talpan) la sport, dar nu întotdeauna au fost numiți numai oameni din sport în această funcție. Bine, în general au fost foști mari sportivi ai Stelei. Au fost domnii Gațu, Oțelea, Boroi.
Dar, poate fi acolo, într-o funcție de conducere, și un bun administrator care să delege mai apoi oameni competenți pentru fiecare secție, care să conducă. Așa, că, poate fi”, a spus Marius Lăcătuș, la Digi Sport.
Și Helmuth Duckadam l-ar vrea pe Florin Talpan comandant al Stelei
Președintele de imagine al roș-albaștrilor, Helmut Duckadam, a oferit o declarație la care nu se aștepta prea multă lume. ”Eroul” de la Sevilla și-ar dori ca Florin Talpan să ajungă comandantul Clubului Sportiv al Armatei și este convins că în acest fel FCSB și Steaua vor ajunge la un consens.
”Noi ne luptăm cu Talpan. Eu mi-aș dori să ajungă comandantul clubului, să vadă și el că nu poate să facă nimic. Serios vorbesc. Astfel, problemele s-ar rezolva. Aș vrea să fie un an sau doi comandant și să vadă că nu poate face nimic. După aceea ar veni acea împăcare pe care o vor mulți suporteri steliști.
Una e să fii comandant, alta e să te duci cu dosarele la braț la tribunal și să dai din gură. E greu să fii comandant, să conduci toate secțiile. Dar eu chiar îmi doresc să ajungă în această funcție. Când ești comandant, gestionezi bani. El acum doar primește bani. Deci, vreau să ajungă cât mai repede comandant”, a spus Helumt Duckadam la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Etichete: csa steaua , uefa , fcsb , florin talpan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...