Vești bune din Turcia pentru Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău la Galatasaray! Sunt anunțați titulari la următorul meci
articol scris de Digi Sport26.09.2021, 09:23
Olimpiu Moruțan (22 de ani) și Alexandru Cicâldău (24 de ani) își continuă aventura în Turcia, după transferul din vară la Galatasaray.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Până acum, fostul fotbalist al Universității Craiova pare să se fi adaptat mai bine, având mai multe minute de joc strânse și fiind integralist într-un meci, lucru nereușit până acum de Moruțan.
Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău, anunțați titulari de presa turcă la Galatasaray - Goztepe
Cei doi sunt anunțați titulari în "primul 11" al lui Fatih Terim de către publicația turcă Sporx, pentru meciul lui Galatasaray contra celor de la Goztepe, din cadrul etapei a șaptea în Super Lig.
Românii au o misiune grea - trebuie să pună osul la revenirea echipei lor pe primele locuri din campionat, întrucât gruparea "Cim Bom Bom" se află pe poziția a doisprezecea, fiind cea mai slabă clasare din ultimii 32 de ani.
Cicâldău nu a jucat în ultimul meci al lui Galatasaray, înfrângerea cu 0-3 în fața lui Kayserispor, deoarece ar fi fost menajat de către Fatih Terim. În schimb, Moruțan a fost introdus în a doua repriză și rămâne de văzut dacă va reuși să bifeze cu Goztepe primul meci întreg la noua sa echipă.
”Sunt supraevaluați!” Un fost internațional român, sceptic pentru viitorul lui Moruțan și Cicâldău la Galatasaray
Iosif Rotariu, fostul mijlocaș al echipei naționale a declarat că evoluțiile reușite ale celor doi fotbaliști români în primele etape ale campionatului din Turcia nu reprezintă o garanție pentru succesul lor, iar turcii ar putea fi dispuși să scape de ei dacă aceștia nu vor dovedi pe teren.
”Moruțan și Cicâldău au mers la o echipă foarte grea și au plecat într-un moment nu atât de inspirat al lor în campionatul României. Acum că au avut niște realizări în primele etape nu arată foarte multe lucruri, pentru că au pierdut ultimul meci.
La Galatasaray dacă faci patru meciuri bune și două proaste lumea începe să își pună semne de întrebare. Suporterii nu au răbdare cu tine, iar dacă nu vor câștiga titlul vor avea mari probleme”, a declarat Iosif Rotariu pentru Fanatik.
Etichete: galatasaray , olimpiu morutan , alexandru cicaldau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele Vladimir Putin consideră că Ucraina trebuie să rămână „neutră” pentru a exista o șansă...