Veste excelentă pentru Olimpiu Moruțan, chiar înaintea derby-ului cu Fenerbahce! Anunțul turcilor
articol scris de Digi Sport18.11.2021, 08:15
Olimpiu Moruțan (22 de ani) a evoluat pentru naționala României în meciurile din această lună, cu Islanda (0-0) și Liechtenstein (0-2), din preliminariile CM 2022, însă după partida de la Vaduz a acuzat probleme medicale.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Veste excelentă pentru Olimpiu Moruțan, chiar înaintea derby-ului cu Fenerbahce! Anunțul turcilor
Mijlocașul ofensiv a acuzat dureri la coapsa dreaptă și a ratat câteva antrenamente după revenirea la Galatasaray, însă miercuri seară a revenit la pregătire alături de colegii de la formația turcă.
Fotomac scrie că sunt șanse importante ca Olimpiu Moruțan să fie titular la Galatasaray în derby-ul cu Fenerbahce, care este programat duminică, de la ora 18:00, în runda a 13-a din Super Lig.
La capitolul indisponibili, Galatasaray îi are pe Fernando Muslera, DeAndre Yedlin, Christian Luyindama, Sofiane Feghouli, Mostafa Mohamed, Bartug Elmaz și Kaan Arslan.
De la sosirea la Galatasaray, Moruțan a strâns 14 meciuri, trei goluri și două pase decisive. Derby-ul cu Fenerbahce poate fi al doilea al său din Turcia, după cel cu Beșiktaș, în care conaționalul Alexandru Cicâldău a înscris (1-2).
Galatasaray crede că prețul lui Olimpiu Moruțan va crește la 20 de milioane de euro
Presa din Turcia scrie că cel poreclit ”Împăratul” este impresionat de calitățile individuale ale românului, dar încearcă să-l facă pe Moruțan să-și pună talentul în slujba echipei.
Asta deoarece șefii grupării Cim Bom cred că mijlocașul de 22 de ani ar putea fi o bună afacere pentru club.
Moruțan a fost achiziționat pentru aproape 5 milioane de euro de la FCSB, iar el ar urma să fie vândut pentru 20 de milioane de euro, adică suma la care spera Gigi Becali la un moment dat.
Galatasaray ar obține astfel un profit de 4 ori mai mare decât investiția făcută, scriu ziariștii turci.
Terim crede că asta va fi valoarea fotbalistului în următorii 2-3 ani. Asta după ce Moruțan este doar de 3 luni pe malul Bosforului. Antrenorul Galatei l-a folosit până acum pe două posturi, cel de mijlocaș dreapta sau în spatele vârfurilor.
Etichete: fenerbahce , galatasaray , super lig , olimpiu morutan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...