Postarea lui Jose Mourinho, la scurt timp după ce și-a dat acordul să meargă la Fenerbahce
articol scris de Digi Sport31.05.2024, 21:23
Jose Mourinho (61 de ani) va fi noul antrenor al celor de la Fenerbahce, echipă din SuperLiga Turciei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”The Special One” și-a dat acordul și va semna un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu formația din Istanbul.
Jose Mourinho, postare pe Instagram după ce și-a dat acordul să meargă la Fenerbahce
La scurt timp după ce s-a aflat că Jose Mourinho va deveni antrenorul lui Fenerbahce, lusitanul a reacționat.
Pe pagina oficială de Instagram, tehnicianul de 61 de ani a postat o poză în care arăta că și-a făcut bagajul și e gata de plecare.
Cel mai probabil, acesta va zbura în cel mai scurt timp către Istanbul pentru a semnat contractul și pentru a fi prezentat oficial la Fenerbahce.
Aziz Yildirim a numit starurile care pot ajunge la Fenerbahce în mandatul lui Jose Mourinho: Romelu Lukaku, Paulo Dybala, Talisca și Alexander Sorloth
Aziz Yildirim, candidat la preşedinţia lui Fenerbahce, este omul care i-ar fi oferit antrenorului portughez un contract din sezonul viitor. Ba mai mult, acesta nu se oprește doar la Mourinho și are de gând să transfere staruri la vicecampioana Turciei.
Yildirim a dezvăluit că ”The Special One” vrea să îi aducă pe Romelu Lukaku (31 ani, atacant, Chelsea), Paulo Dybala (30 ani, mijlocaș, AS Roma), foștii săi elevi, dar și pe Talisca (31 ani, mijlocaș, Al-Nassr) sau Alexander Sorloth (28 ani, atacant, Villarreal).
”Lăsați-mă să numesc jucătorii acum. Mourinho îl vrea pe Romelu Lukaku. Mai sunt și Paulo Dybala, Talisca și Sorloth.
Sperăm să-i luăm acum pe doi dintre ei. O să încercăm apoi să ne ocupăm și de ceilalți!”, a declarat Aziz Yildirim, citat de Nexus Sport.
Etichete: jose mourinho , fenerbahce , turcia , superlig
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...