Olimpiu Moruțan va semna cu noua echipă până la finalul săptămânii! Anunțul turcilor
articol scris de Digi Sport28.07.2022, 10:17
Olimpiu Moruțan (23 de ani) este la un pas să plece de la Galatasaray, după doar un sezon, iar jurnaliștii turci anunță ce echipă îl așteaptă pe internaționalul român.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Olimpiu Moruțan merge la Sivasspor, sub formă de împrumut
Potrivit celor de la Fanatik.tr, Galatasaray și Sivasspor au ajuns la un acord în privița împrumutului lui Olimpiu Moruțan, pentru un sezon, fără opțiune de transfer definitiv. Fostul mijlocaș al celor de la FCSB este așteptat la noua echipă până la finalul acestei săptămâni.
Sâmbătă, 30 iulie, Sivasspor va juca finala Cupei Turciei, împotriva campioanei Trabzonspor, astfel că Olimpiu Moruțan poate debuta în tricoul noii sale formații chiar într-un meci disputat cu trofeul pe masă.
- În sezonul 2021-2022, Olimpiu Moruțan a reușit 3 goluri și 3 pase decisive în 26 de meciuri în Superliga Turciei
- 3,5 milioane de euro este cota de piață a lui Olimpiu Moruțan, potrivit Transfermarkt
Okan Buruk a vorbit despre situația lui Olimpiu Moruțan: "Poate că este mai bine așa"
La finalul penultimei partide amicale a celor de la Galatasaray, câștigată cu 2-1 împotriva celor de la Kasimpașa, Okan Buruk a vorbit despre situația fotbalistului și a confirmat faptul că Olimpiu Moruțan va merge împrumut din această vară.
"Vom încerca să alegem ceea ce este cel mai bine pentru el. Poate că îi va fi mult mai bine să meargă să joace undeva timp de un an. Este cu adevărat talent, muncitor și are un caracter foarte frumos. Cu toate acestea, trebuie să meargă undeva și să își dovedească acea explozie", a spus Okan Buruk, potrivit Aspor.
Etichete: sivasspor , olimpiu morutan , transfer morutan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...