Olimpiu Moruțan, în fața transferului carierei! Turcii anunță unde ar putea ajunge ”leul” lui Galatasaray
articol scris de Digi Sport05.10.2021, 12:27
Olimpiu Moruțan (22 de ani) este omul momentului la Galatasaray! Românul a marcat golul victoriei grupării ”Cimbom” în ultima rundă din SuperLig și se află în fața transferului carierei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Abia transferat de Galatasaray de la FCSB, Olimpiu Moruțan poate părăsi fotbalul din Turcia mai repede decât se aștepta. Internaționalul român a decis ultimele două jocuri de campionat în favoarea echipei sale, iar prestațiile sale nu au rămas neobservate. Jurnaliștii turci susțin că Moruțan a intrat pe radarul unor formații de top din Europa
- 2 goluri și o pasă decisivă a reușit Olimpiu Moruțan la Galatasaray, în SuperLig.
- 2,8 milioane de euro este cota de piață a românului, potrivit Transfermarkt.
Olimpiu Moruțan, ”leul” lui Galatasaray, gata de transferul carierei, în Anglia sau Italia
Mijlocașul lui Galatasaray ar fi urmărit de echipe din Premier League și Serie A.
”Moruțan, cu evoluțiile sale de la Galatasaray, a atras atenția mai multor cluburi importante din Europa, mai ales din Anglia și Italia. Grație jocurilor bune de la Galata, Moruțan a fost convocat la echipa națională a României, unde va încerca să strălucească împotriva Germaniei și Armeniei”, scriu cei de la Fotomac.
Coechipierii de la Galatasaray îl compară deja pe Moruțan cu Leo Messi, iar suporterii sunt ”vrăjiți” de român. ”Îi vom ridica statuie lui Olimpiu Moruțan. Ne-a făcut cea mai mare bucurie din lume”, "Faceți-i contract pe viață cât mai rapid" sau ”A marcat golul victoriei a doua etapă consecutiv. Merită toți banii”, au fost câteva dintre comentariile fanilor lui Galatasaray, la o postare a clubului pe contul oficial de Twitter.
- 3,5 milioane de euro a plătit Galatasaray pentru transferul lui Moruțan de la FCSB, însă suma poate ajunge la 5,7 milioane datorită bonusurilor stipulate în contract.
”Împăratul” Terim nu și-a mai putut ține în frâu cuvintele de laudă la adresa lui Moruțan și Diagne, oamenii care au colaborat pentru golul de trei puncte al lui Galatasaray în deplasarea de pe terenul lui Rizespor: ”A fost un meci spectaculos, cu multe goluri, foarte greu pentru noi. Diagne a intrat și a jucat ca un leu, exact la fel ca Moruțan. Au făcut exact ce era nevoie să facă”, a declarat Fatih Terim.
Etichete: galatasaray , olimpiu morutan , transfer olimpiu morutan , morutan anglia italia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...