Marius Șumudică nu s-a ferit de cuvinte, după ce Gaziantep a condus cu 2-0, dar nu a câștigat
articol scris de Digi Sport05.01.2024, 19:27
Gaziantep a condus-o cu 2-0 pe Pendikspor, dar a fost egalată după două goluri primite în minutele 77 și 80.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După meci, Marius Șumudică a avut un discurs dur și le-a reproșat jucătorilor modul în care au gestionat avantajul de pe tabelă.
Marius Șumudică: ”Nu pot accepta așa ceva”
”Nici nu știu ce să spun. Pentru a doua oară facem cadou niște puncte. Am luat două goluri în trei minute. Nu vreau să spun prea multe pentru că sunt la cald, dar nu pot accepta așa ceva.
Am zis că prima dată a fost un accident, dar când se întâmplă a doua oară, nu pot accepta. Trebuie să mergem mai departe. Trebuie s-o spun, a fost un cartonaș roșu pentru ei, însă nu e o scuză.
Când ai 2-0, trebuie să rupi jocul. Când am venit, echipa asta nu avea niciun punct, acum avem 20 de puncte. Cred că toată lumea era fericită dacă spuneam că vom avea 20 de puncte în acest moment”, a declarat Marius Șumudică, citat de Dha.
Gaziantep e pe locul 13 în Turcia
După egalul cu Pendikspor, Gaziantep a ajuns la 20 de puncte acumulate în 18 runde.
Echipa lui Marius Șumudică este pe locul 13 în Turcia, la trei puncte de Karagumruk, echipa de pe prima poziție care duce în liga a doua.
Etichete: marius sumudica , gaziantep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...