Fenerbahce pregătește un răspuns pe măsură, după Moruțan și Cicâldău la Galatasaray. Superstarul dorit de "canari"
articol scris de Digi Sport25.08.2021, 18:00
Galatasaray i-a transferat recent pe Olimpiu Moruțan (22 de ani) și Alexandru Cicâldău (24 de ani), în încercarea de a nu mai rata încă o dată titlul în Turcia.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sezonul trecut, formația pregătită de Fatih Terim a ratat la limită eventul, terminând la egalitate de puncte cu Beșiktaș, însă cu rezultate mai slabe în cele două meciuri directe.
Fenerbahce vrea să îl transfere pe Alexis Sanchez de la Inter Milano
Într-o situație asemănătoare se află și Fenerbahce, echipă clasată sezonul trecut pe locul 3, la două puncte distanță de formațiile amintite mai sus. După ce Galatasaray s-a întărit serios în această vară, și echipa antrenată de Vitor Pereira vrea să facă cel puțin un transfer răsunător.
Alesul celor de la Fenerbahce ar fi Alexis Sanchez de la Inter Milano, potrivit site-ului fcinternews.it. Clubul turc și fotbalistul chilean s-ar afla deja în discuții și pun la punct detaliile financiare. Fostul jucător al lui Arsenal sau Manchester United ar urma să primească un contract valabil pe doi ani, alături de un salariu de aproximativ 3,5 milioane de euro pe sezon.
Galatasaray nu va mai transfera români, dacă Moruțan și Cicâldău nu vor confirma
Președintele clubului i-a transmis lui Galatasaray că, dacă cei doi internaționali nu se vor impune, nu va mai transfera fotbaliști români la club.
„Terim antrenează echipa, joacă mâine, iar apoi va veni în sala de întâlniri, la stadion, unde se prepară iarba de parcă e Wembley. Moruțan e un copil. Dacă ia numărul 10 e vai de capul lui, trebuie să simtă presiunea pe el, să vadă ce diferență e între cum se antrena în țară.
Mi-a zis președintele că, dacă nu funcționează ăștia doi, nu mai intră picior de român aici! Pe amândoi i-au luat pe răspunderea mea. Eu cred în acești doi copii”, a spus Giovanni Becali, la Liga Digisport.
Etichete: fenerbahce , alexis sanchez , galatasaray , olimpiu morutan , alexandru cicaldau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...