Dan Petrescu, două transferuri în aceeași zi! A adus la Kayserispor un jucător din Serie A și un suedez
articol scris de Digi Sport01.02.2021, 17:18
Fundaşul argentinian Nehuen Paz şi mijlocaşul suedez Besard Sabovic vor juca la Kayserispor, a anunţat luni gruparea din prima ligă a Turciei, antrenată de Dan Petrescu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Nehuen Paz, care are 27 de ani, este împrumutat de la clubul italian Bologna până la încheierea sezonului. Besard Sabovic, 23 de ani, venit de la formaţia suedeză Mjallby AIF, a semnat un contract pe doi ani şi jumătate.
Două transferuri pentru Dan Petrescu! Un suedez și un jucător din Serie A
După cum s-a anunţat luni, atacantul olandez de origine ghaneză Kevin Luckassen s-a transferat de la FC Viitorul Constanţa la Kayserispor. Dan Petrescu l-a achiziţionat în această iarnă şi pe mijlocaşul croat Damjan Djokovic (CFR Cluj).
După 21 de etape, echipa lui Dan Petrescu este pe locul 17, cu 22 de puncte, la 2 puncte de zona retrogradării. Printre jucătorii lui Kayserispor se află românii Silviu Lung jr şi Cristian Săpunaru.
Agerpres
Kayserispor a bifat nu mai puțin de opt transferuri de când Dan Petrescu a preluat echipa, în urmă cu mai puțin de o lună.
Ugur Demirok (32 de ani, fundaș central), Anton Maglica (29 de ani, atacant), Nehuen Paz (27 de ani, fundaș central), Melih Okutan (24 de ani, extremă dreaptă), Karlo Muhar (25 de ani, mijlocaș defensiv), Kevin Luckassen (27 de ani, atacant), Besard Sabovic (23 de ani, mijlocaș defensiv) și Ramazan Civelek (25 de ani, fundaș dreapta) sunt jucătorii transferați de echipa românului.
Etichete: dan petrescu , kayserispor , transferuri kayserispor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...