Cristi Manea are interzis la Galatasaray! Președintele turcilor a anunțat motivul: ”Nu este suficient?”
articol scris de Digi Sport20.06.2024, 19:41
Viitorul lui Cristi Manea (26 de ani) este în continuare unul incert, după ce a plecat de la CFR Cluj și a devenit liber de contract.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Totul a fost oficializat de către ardeleni în cursul zilei de 11 iunie, printr-un mesaj postat pe rețelele sociale.
Cristi Manea nu ajunge la Galatasaray
Recent, presa din Turcia a anunțat că Galatasaray îl are pe lista de transferuri pe fundașul dreapta român, însă Dursun Ozbek (75 de ani) a ținut să facă un anunț clar.
După cum a anunțat președintele grupării ”Cim-Bom-Bom”, Cristi Manea nu va ajunge pe RAMS Park. Motivul: Galatasaray nu mai vrea jucători din campionatul României.
Oficialul celor de la Galata a explicat că de prea multe ori jucătorii aduși din România nu au fost la nivelul la care ar fi trebuit să fie.
"Jucători de acolo, precum Moruțan, Cicaldau, Culio, Stancu, Petre, au fost încercați de 20 de ori, dar nu au funcționat. Nu este suficient?”, a spus Dursun Ozbek, potrivit presei din Turcia.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Cristi Manea, conform Transfermarkt.
Cristi Manea: ”A fost o onoare și un privilegiu pentru mine să îmbrac tricoul acestei echipe”
După 230 de meciuri în tricoul ardelenilor, Cristi Manea a plecat din Gruia, însă nu a ezitat să le transmită un mesaj fanilor echipei din Gruia.
”Salutare, prieteni CFR-iști. Vreau să vă transmit cele mai sincere mulțumiri pentru tot ceea ce am trăit alături de voi în cei 7 ani minunați.
A fost o onoare și un privilegiu pentru mine să îmbrac tricoul acestei echipe, să lupt alături de voi pe teren și să reușim să câștigăm 5 campionate și două Supercupe. Clujul a devenit casa mea adevărată pentru că aici am jucat 230 de meciuri și tot aici au venit fetițele mele pe lume.
Au fost ani plini de emoții care cu siguranță sunt niște amintiri care vor rămâne mereu. Vreau să vă urez mult succes în competițiile viitoare și sunt sigur că veți continua să faceți performanță”, a spus Cristi Manea.
Etichete: transfer , turcia , galatasaray , becali , superlig , cristi manea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...