Video Bayern Munchen și Borussia Dortmund vor un puști de 17 ani cotat de clubul său la 30 de milioane de euro
articol scris de Digi Sport14.04.2022, 12:32
Borussia Dortmund și Bayern Munchen se duelează an de an pentru titlu în Bundesliga. Cele două mari puteri din fotbalul german mai au însă bătălii și pe piața transferurilor, iar de cele mai multe ori bavarezii câștigă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cazurile Robert Lewandowski, Mario Gotze și Mats Hummels reprezintă dovada perfectă a superiorității celor de la Bayern Munchen când vine vorba de atragerea jucătorilor.
Bayern Munchen și Borussia Dortmund, în luptă pentru un puști de la Fenerbahce
Conform presei din Turcia, cele două echipe sunt interesate de puștiul de 17 ani al celor de la Fenerbahce, Arda Guler. Acesta este cotat de clubul său la 30 de milioane de euro și a debutat în actuala stagiune pentru seniori.
În 9 meciuri jucate în Super Lig, Arda Guler are două goluri și două pase decisive. Tânărul fotbalist turc este un număr 10 de picior stâng, care poate evolua și în partea dreaptă a atacului.
În ciuda prețului foarte mare, fanii nemți s-au declarat încântați de talentul pe care jucătorul lui Fenerbahce l-a arătat și sunt de părere că un transfer al său ar putea să se dovedească în timp ca fiind o adevărată afacare.
Tinerii, promovați insistent în Germania
Borussia Dortmund a reușit în ultimii ani să producă jucători tineri de mare calitate. Chiar și în acest moment, trupa lui Marco Rose dispune de tineri jucători considerați ca fiind printre cei mai buni ai lumii.
Erling Haaland, Giovanni Reyna, Jude Bellingham sau Youssoufa Moukoko sunt doar câteva dintre numele care au impresionat.
De cealaltă parte, la Bayern Munchen în ciuda pretențiilor existente, Julian Nagelsmann a oferit și el șansa mai multor tineri, printre care Jamal Musiala sau Paul Wanner.
Etichete: transfer , fenerbahce , bayern munchen , borussia dortmund , arda guler
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...