Galerie Foto Alexandru Cicâldău a salvat-o pe Galatasaray! Pasă decisivă pentru mijlocașul român în minutul 87
articol scris de Digi Sport18.12.2021, 21:24
Alexandru Cicâldău (24 de ani) a fost decisiv pentru Galatasaray în remiza obținută de echipa sa în compania lui Bașakșehir, 1-1, în etapa a 17-a din SuperLig.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Oaspeții au deschis scorul la Istanbul în minutul 20, prin Okaka, iar Galatasaray se îndrepta spre a doua înfrângere consecutivă, în ciuda dominației cvasitotale a grupării ”CimBom”. A venit însă minutul 87, când Cicâldău a centrat perfect pentru Mostafa Mohamed, care a restabilit egalitatea.
Galerie Foto
Alexandru Cicâldău, pasă decisivă în Galatasaray - Bașakșehir 1-1
Mijlocașul român, la a doua apariție după ce s-a vindecat de COVID-19, a trimis din corner, mingea sa l-a găsit în centrul careului pe atacantul egiptean introdus în minutul 65, iar Galatasaray a obținut in extremis un punct.
Atât Cicâldău, cât și Moruțan, au fost integraliști în angrenajul lui Fatih Terim. Galatasaray nu a mai câștigat în campionat de aproape două luni și ocupă locul 10, cu 24 de puncte, la 18 lungimi în urma liderului Trabzonspor, cu două runde înainte de finalul turului.
A fost a doua pasă decisivă a lui Alexandru Cicâldău din acest sezon, care mai are patru goluri înscrise în 23 de partide, în toate competițiile. În schimb, Moruțan, aflat la prima titularizare în luna decembrie, în campionat, are 3 reușite și 3 assist-uri în 19 meciuri.
- 9 milioane de euro este cota de piață a lui Alexandru Cicâldău, potrivit Transfermarkt.
- 5 milioane de euro este suma la care e evaluat Olimpiu Moruțan.
Etichete: galatasaray , alexandru cicaldau , alexandru cicaldau pasa de gol , galatasaray basaksehir
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...