A venit anunțul despre Denis Drăguș: ”I-am urat bun venit”
articol scris de Digi Sport24.02.2025, 19:15
Denis Drăguș (25 de ani) este accidentat încă din 16 decembrie 2024, chiar de la meciul dintre Trabzonspor și Galatasaray, scor 3-4.

Cupa României: Farul - Alba Iulia, marți, 19:30, DGS 1
Cupa Spaniei: Real Madrid - Real Sociedad, marți, 22:30, DGS 1
Atacantul român a acuzat probleme la ligamentul colateral extern al genunchiului drept și astfel a fost nevoit să stea departe de gazon o perioadă lungă de timp.
Șenol Guneș: ”I-am urat bun venit, este ca un jucător nou”
La mai bine de două luni de la accidentarea suferită în meciul cu Galatasaray, Șenol Guneș (72 de ani) a anunțat că Denis Drăguș va reveni la antrenamentele echipei în cursul săptămânii următoare.
Mai mult, tehnicianul lui Trabzon a glumit pe seama absenței atât de lungi a atacantului român.
”Drăguș va reveni peste o săptămână. Are niște dureri în altă zonă, nu unde a fost accidentarea, dar nu este ceva grav. I-am urat bun venit, este ca un jucător nou. Nu a mai fost aici de la meciul cu Galatasaray”, a spus Guneș, potrivit presei din Turcia.

- În acest sezon, Drăguș a jucat 19 meciuri pentru Trabzonspor, perioadă în care a marcat două goluri și a oferit o pasă decisivă.
- 4 milioane de euro este cota de piață a atacantului român, potrivit transfermarkt.com.
Denis Drăguș a refuzat să plece la Eyupspor

Denis Drăguș a fost dorit de Eyupspor, nou-promovata care e surpriza sezonului din Turcia, clasată pe locul 4, în ultima zi de mercato.
Trabzonspor a acceptat să-l cedeze pe Denis Drăguș sub formă de împrumut, până la finalul sezonului, dar jucătorul a refuzat mutarea.
Deși antrenorul lui Eyupspor, Arda Turan, fost mare internațional turc, s-a implicat personal și a discutat cu Denis Drăguș, atacantul român a fost de neînduplecat.
Denis Drăguș nu a ținut cont de faptul că avea șanse mai multe să fie titular la Eyupspor și a decis să rămână la Trabzon, anunță jurnalistul turc Hasan Tuncel, pe Twitter.
Etichete: turcia , trabzonspor , superlig , senol gunes , denis dragus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Viitoarea coaliție a lui Merz vrea să facă presiuni asupra UE pentru a analiza posibilitatea...