Exclusiv Şumudică: "Jucătorii lui Kayseri au devenit fanii Rapidului. De Amorim ştie bine imnul"
16.04.2018, 11:48VIDEO Steaua - Rapid 1-3. Rapid s-a impus cu 3-1 în fața Stelei, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, provocând echipei lui Marius Lăcătuș și Ion Ion prima înfrângere a sezonului în Liga a 4-a. ÎN DIRECT la Digi Sport Matinal, fostul jucător şi antrenor al giuleştenilor, Marius Şumudică, a vorbit despre meciul care a strâns peste 35.000 de fani pe Arena Naţională.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Atunci s-au împărțit strigătele de bucurie și am transformat echipa Kayseri în suporterii Rapidului. Eram în cantonament și jucătorii lui Kayseri au devenit suporterii Rapidului.", a declarat Marius Şumudică, la Digi Sport Matinal.
Întrebat dacă jucătorii lui Kayserispor au învățat și imnul Rapidului, antrenorul a răspuns: "Willi (n.r. William de Amorim) știe să îl cânte bine. Poate să fie împrumutat, poate să nu fie... Omul cântă imnul Rapidului și rivalitatea lui e cu Clubul Sportiv al Armatei, care e Steaua. Ce ține de Armată, de departamente, e echipa care joacă în Liga 4".
Actualul antrenor al celor de la Kayserispor s-a declarat indignat de violenţele de pe Arena Naţională:
"Le mulțumesc jucătorilor care au câștigat. Păcat de ce s-a întâmplat în tribune, a fost un spectacol stricat. Au fost evenimente reprobabile. Au intrat peste femei, copii, ăsta e gradul de cultură în momentul de față și aici ajungem. Au fost de vină huliganii, dar și firma de securitate. Erau femei îmbrăcate în stewarzi, ca la farmacie. E strigător la cer să nu poți să îți asiguri securitatea.
Când l-am lăudat pe Erdogan, ce am pățit, s-a spus că îi fac propagandă... Ce a făcut Erdogan în Turcia nu cred că o să facă zeci de președinți în România. Eu am adus-o pe soția mea la meci, nu am putut să îi iau bilet și i s-a făcut o legitimatie, cu poză, cu locul respectiv și dacă faci ceva te saltă imediat, sunt sisteme de supraveghere video și nu poți face nimic. Aici nu poți să sari gardul, să cadă o femeie... Noi ne tot ascundem, de ce nu vin oameni pe stadion. Nu vin pentru că sunt suporteri pe stadion. Uitați-vă la Craiova, acolo vin oameni și sunt foarte liniștiți, își încurajează echipa și nu provoacă incidente. Eu nu am văzut în viața mea să intri pe teren și să provoci. Mai aveau un pic și se băteau în teren! Nu-i normal.
Eu nu stau să acuz acum peluza celor de la Steaua sau de la Rapid. Trebuia să îi rupă cu bătaia, să simtă. Dacă sunt smardoi, să se ducă să se bată pe câmp, ca niște câini de luptă, care se mușcă între ei. Dacă ai venit la meci, cântă, încurajează-ți echipa! Ei au intrat cu zeci de petarde.", a mai spus Şumudică.
Etichete: steaua , rapid , marius sumudica , kayserispor , sumudica rapid , sumudica rapid steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...