Exclusiv Stângaciu a lămurit problema legată de povestea cu funcţia de colonel la CSA Steaua
04.10.2017, 16:24Portar cu aproape 200 de meciuri pentru Steaua, cu care a cucerit, printre altele, opt titluri de campion, Dumitru Stângaciu a fost la un pas să intre şi el în colectivul tehnic al celor de la CSA Steaua, în liga a IV-a. Marius Lăcătuş a fost cel care i-a făcut propunerea lui Stângaciu, dar tratativele au căzut, iar de portari se ocupă acum Gheorghe Niţu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
S-a spus că fostul portar ar fi condiţionat intrarea în staff alături de Ion Ion, Ştefan Iovan, Marius Lăcătuş şi Vasile Aelenei de primirea gradului de colonel, situaţie care a fost lămurită de Stângaciu, 53 de ani, astăzi, la emisiunea Digi Sport Matinal.
"Eu sunt colonel în rezervă şi mă mândresc cu asta. Nu doream să fiu înaintat în grad. Ce am cerut eu a fost să fiu încadrat cu acest grad pentru că mai aveam nevoie de doi ani şi jumătate de contribuţie pentru a îndeplini cerinţele pentru obţinerea pensiei. Şi ştiu sigur că exista loc disponibil în cadrul Clubului Sportiv al Armatei. Dar mi-au spus că nu se poate. Eu am absolvit Academia Militară, nu era niciun fel de problemă de legalitate", a explicat cel care a lucrat în ultimii 11 ani în staff-ul lui Dan Petrescu. Iar acum, din vară, el se află la prima perioadă de inactivitate.
CSA Steaua se află pe locul 2 în Liga a IV-a, la egalitate de puncte cu Carmen, 15, trei mai puţine decât Academia Rapid, care a adunat 18 puncte în 6 partide.
Etichete: csa steaua , proiect , stangaciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...