Stadionul Steaua poate găzdui meciuri de la Euro 2028! Anunțul lui Ionuț Stroe
03.04.2020, 10:01România se va lupta în viitorul apropiat pentru obținerea organizării altui Campionat European, cel din 2028, alături de Grecia, Bulgaria și Serbia.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Asta după ce la anul, în 2021, Federația Română de Fotbal a anunțat că rămâne în cărți pentru găzduirea celor patru partide ale turneul final ce ar fi trebuit să se dispute vara aceasta, dar care a fost amânat din cauza COVID-19.
Pentru viitorul turneu final, România va pune la bătaie cel mai nou stadion al țării, cel din Ghencea, care va fi dat în folosință în câteva luni. De asemenea, și stadioanele din Craiova și din Cluj (Cluj Arena) vor fi trecute pe listă, după cum a spus Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului.
Stadionul Steaua, în cărți pentru Euro 2028!
Vrem să punem în valoare această infrastructură pe care o vom avea. Craiova este unul dintre oraşele trecute pe listă pentru acest Euro 2028, cu „Ion Oblemenco”, Clujul, cu „Cluj Arena” şi Bucureştiul, cu Arena Naţională şi noul stadion Ghencea, care va fi o bijuterie.
Sunt discuţii formale, următoarea întâlnire voiam să o organizez eu, în Bucureşti sau la Cluj, dar criza coronavirusului ne-a dat planurile peste cap.
Lansasem invitaţii oficiale către toţi miniştrii acestor state şi şefii de Federaţii de Fotbal. Vrem un dosar comun de candidatură cu Grecia, am şi discutat cu ministrul grec despre acest lucru, la Lausanne, şi sunt foarte deschişi.
Ne-ar trebui 10 stadioane şi infrastructură de transport şi împreună putem să rezolvăm aceste criterii, poate numai noi şi grecii.
Deocamdată am suspendat orice fel de discuţie, din cauza acestei pandemii, dar avem timp” a declarat Ionuţ Stroe la Oltenia TV.
Stadionul Steaua, tot mai aproape de final. Cele mai recente imagini cu arenele la care se lucrează în București
Compania Națională de Investiții (CNI) a publicat noi imagini de la arenele din capitală. La stadionul Steaua a început deja montarea scaunelor, iar arena este aproape gata.
Și stadionul Arcul de Triumf este într-o fază avansată, anunță CNI.
”Terminăm săptămâna cu imagini de la cele 3 arene din București. Chiar dacă sunt luate toate măsurile de siguranță impuse de contextul actual, pe șantiere lucrările avanseză vizibil.
La stadioanele Arcul de Triumf și Steaua au fost deja montate scaune în tribune iar la stadionul Rapid încep să prindă contur viitoarele gradene”, a fost mesajul CNI.
Etichete: campionatul european , euro 2028 , stadionul steaua , romania euro 2028 , stadionul steaua euro 2028
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...