Video Stadionul Giulești, gazda ultimului patrulater de gală. Pancu, Ţîră şi Tîrţău, din nou pe teren
26.06.2017, 09:59La 94 de ani de la înființarea Rapidului, stadionul Giulești a fost gazda unui patrulater de gala, la care au participat Asociația Rapid Old Boys, Craiova Maxima, Petrolul și Progresul. Au fost ultima aniversare a Rapidului pe bătrâna arenă de lângă Podul Grant, unde vor începe lucrările de modernizare pentru Euro 2020.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Doar 3000 de fani au venit să îi vadă din nou în Giulești pe Pancu, Iencsi, Schumacher, Buga, Țîră sau Tîrțău, care au câștigat turneul, după 1-0 cu Petrolul, 3-2 cu Progresul și 1-1 contra Craiovei Maxima.
Din tribune au asistat însă Gabriela Szabo, Violeta Beclea Szekely, Marcel Puşcaş, Ilie Balaci, Mircea Pascu, precum şi actorul Ion Dichiseanu, un cunoscut susţinător al formaţiei giuleştene.
”Noi am venit azi pentru Rapid, am jucat, păcat că stadionul este destul de gol. Îmi pare rău pentru că am înţeles că suporterii rapidişti sunt încă dezbinaţi, iar asta nu este bine. Nu ştiu cât va mai dura până va renaşte Rapidul. Dar până la urmă cred că cineva va lua întregul palmares al clubului. Iar atunci, fanii, indiferent de poziţia lor, trebuie să se unească, să formeze o singură galerie, un singur public. Probabil că unii se vor supăra pe mine, dar o spune un fost jucător rapidist. Un stadion nou va ajuta Rapidul, pentru că sigur se va crea o emulaţie şi fanii ar veni în număr mare aici”, a spus Marius Măldărașanu, fost jucător jucător al Rapidului, între 1998-2008.
Mult mai optimist a fost însă fostul căpitan din Giulești, Adrian Iencsi:
”Familia nu ţi-o alegi, ţi se dă de undeva de sus. Aşa a fost şi cu tine. M-ai chemat la tine, fără să ştiu, fără să îmi dau seama prea bine ce se întampla cu mine. M-ai îmbrăcat în vişiniu şi mi-ai pus banderola. Ce onoare să fiu liderul unei echipe atât de frumoase! Mi-ai dat trofee, cupe şi campionate. Mii de poveşti şi de amintiri superbe. Dar cele mai frumoase trofee nu sunt cele din vitrină, sunt cele din tribună.
Mulţumesc pentru cei mai frumoşi suporteri din lume! Bătrâne, azi faci 94 de ani, dar te iubim ca în prima zi! Eşti tânăr în suflet şi în glas, auzi cu câtă pasiune şi tinereţe cântă tribuna? La mulţi ani, Rapidule! Te iubim la infinit şi înc-o zi în plus!”, a declarat Iencsi pentru Rapid Old Boys. Fostul fundaş al vişiniilor a câştigat şapte trofee cu formaţia din Grant.
Fost fotbalist al Rapidului, Mihai Iosif a declarat că simte o bucurie la aniversarea a 94 de ani de la înfiinţarea clubului, dar în acelaşi timp şi o tristeţe, deoarece se împlineşte 1 an de la declararea falimentului clubului Rapid. ”Este o sărbătoare a noastră, a rapidiştilor, o bucurie mai ales că sunt şi câteva mii de suporteri prezenţi. Dar în acelaşi timp este şi o tristeţe pentru că se face un an de la falimentul clubului. Este bine că pe acest gazon s-au aflat azi fotbalişti care au făcut istorie pentru fotbalul românesc”, a afirmat Iosif, potrivit Agerpres.
La rândul său, fostul portar Florin Prunea, care a evoluat, duminică, pentru Craiova Maxima Old Boys, a declarat că nu înţelege de ce clubul Rapid nu îşi revine mai repede după faliment, mai ales că are alături numeroşi suporteri. ”Te simţi fotbalist când joci aici. Am jucat aici şi cu Craiova, şi cu Dinamo, şi îmi aduc aminte de acest stadion plin. Rapid este un club de tradiţie, un club mare care trebuie sprijinit de toată lumea pentru a se întoarce acolo unde îi este locul. Am văzut că uşor-uşor mai multe echipe de tradiţie revin, Oţelul Galaţi, FC Argeş, Petrolul... din păcate la Rapid lucrurile merg foarte, foarte încet şi nu înţeleg de ce. Pentru că Rapid are ce nu au alte echipe, Rapid are suporteri. Se vede aici ce atmosferă frumoasă este şi e doar un meci de old boys. Aici şi când te înjură, te înjură cu patimă, de asta este frumos pe Giuleşti”, a adăugat Prunea, conform Agerpres.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: rapid , giulesti , adrian iencsi , patrulater , marius maldarasanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...