Zlatan Ibrahimovic, în formă și la declarații după revenirea perfectă la echipa națională: ”Nu mulți se pot lăuda cu asta”
articol scris de Digi Sport29.03.2021, 15:23
Zlatan Ibrahimovic a revenit la naționala Suediei pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2022 și a reușit două pase de gol, câte una în duelurile cu Georgia, 1-0, și Kosovo, 3-0, în care a dat un assist spectaculos, cu o execuție acrobatică.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După meciul cu Kosovo, Zlatan Ibrahimovic a recunoscut că evoluțiile sale de la AC Milan și echipa națională sunt datorate de lipsa presiunii, în acest moment reușind să joace ”doar de plăcere”.
Zlatan Ibrahimovic, după assist-ul spectaculos din meciul din Kosovo
”Acum sunt într-o postură complet diferită. Nu mai am nimic să demonstrez, nu mi-a mai rămas nimic de făcut în carieră, pot doar să mă bucur de fotbal.
Am 39 de ani și joc la echipa națională și la AC Milan. Nu multe persoane de vârsta mea se pot lăuda cu asta”, a declarat Zlatan Ibrahimovic.
Atacantul suedez traversează un sezon excelent și la AC Milan, unde a reușit 17 goluri în cele 23 de meciuri disputate. Datorită randamentului atacantului, conducerea clubului italian a decis să-i ofere o nouă prelungire a angajamentului, scadent în vară.
Conform italienilor de la Calciomercato, Zlatan Ibrahimovic și oficialii lui AC Milan au ajuns deja la un acord pentru prelungirea înțelegerii pe încă un sezon, cu un salariu de 7.000.000 de euro cu tot cu bonusuri de performanță pentru jucător.
Etichete: zlatan ibrahimovic , kosovo - suedia , pasă de gol zlatan ibrahimovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...