Viitoarea adversară a FCSB poate pierde gratis un jucător important
19.12.2017, 15:51Stefan de Vrij, unul dintre cei mai importanţi jucători ai lui Lazio, viitoarea adversară a celor de la FCSB în 16-imile de finală din Europa League, ar putea ajunge gratis la Inter Milano.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Potrivit cotidianului Gazzetta dello Sport, fundaşul olandez, care mai are contract cu formaţia biancocelesta până la finalul sezonului, ar fi ajuns deja la o înţelegere cu nerazzurrii şi ar urma să evolueze la Inter din stagiunea următoare.
Lazio i-a propus jucătorului de 25 de ani o nouă înţelegere valabilă până în 2021, cu un salariu de 2,5 milioane de euro şi o clauză de reziliere de 27-28 de milioane, însă fostul apărător al lui Feyenoord a refuzat. Deloc surprinzător, în condiţiile în care la Milano ar urma să câştige 3,5 milioane de euro plus bonusuri pentru fiecare dintre cei 5 ani de contract, notează sursa citată.
Pentru ca mutarea să se realizeze mai este nevoie doar de acceptul conducerii din China, scriu jurnaliştii italieni. Între timp, Manchester United, FC Barcelona şi Atletico Madrid monitorizează cu atenţie situaţia lui de Vrij.
Olandezul s fost transferat de Lazio în 2014, iar în această perioadă a evoluat de 90 de ori în toate competiţiile pentru echipa din capitala Italiei, înscriind 6 goluri.
În acest sezon, de Vrij a jucat de 15 ori în Serie A TIM, unde a marcat 3 goluri, iar în Europa League a fost folosit doar de două ori.
Dubla dintre FCSB şi Lazio se va disputa pe 15 şi 22 februarie. Meciul tur va avea loc la Bucureşti.
Etichete: serie a , inter milano , stefan de vrij , fcsb , de vrij inter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...