VIDEO Torino - AS Roma 1-1. Piedică de la fost jucător, după 10 victorii consecutive!
04.11.2013, 01:01Liderul din Italia, AS Roma, s-a oprit după 10 victorii consecutive în Serie A. Cu toate acestea, echipa pregătită de Rudi Garcia rămâne neînvinsă, chiar dacă Torino ar fi meritat o lovitură de la 11 metri duminică seară, la scorul de 1-1, în repriza secundă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gazdele de la Torino au ratat prima șansă a partidei, prin El Kaddouri (19), iar Florenzi a anunțat golul (25) care avea să vină în poarta gazdelor, în minutul 28. AS Roma a combinat perfect pe traseul Balzaretti - Pjanic - Strootman și a deschis scorul prin mijlocașul olandez, dupa care torinezii s-au aruncat în atac.
Cerci a avut două ocazii spre finalul primei părți, fără să îl poată păcăli pe De Sanctis, astfel că la pauza s-a intrat cu Roma în avantaj. Meggiorini putea egala în repriza secunda (56), iar De Sanctis s-a recunoscut învins până la urmă, în minutul 63, la finalizarea lui Cerci.
Portarul Romei a încheiat astfel o serie de 744 de minute în Serie A fără gol încasat. Finalul s-a jucat pe contre. D'Ambrosio a încercat să dea lovitura pentru gazde, iar Ljajic nu a reușit să îi aduca Romei cel de-al 11-lea succes consecutiv în actualul campionat. Seria a fost întreruptă chiar de un fost jucător al capitolinilor - Cerci a jucat pe "Olimpico" între 2003 și 2010, perioadă în care a bifat doar 10 meciuri de campionat.
În clasament, AS Roma stă în continuare foarte bine, dar nu mai are decât trei puncte avans față de Napoli și Juventus, principalele urmăritoare, care au strâns câte 28 de puncte. Bogdan Lobonț a fost rezervă neutilizată la partida de la Torino.
ECHIPELE
Torino (4-4-2): Padelli - Darmian, Glik, Moretti, D'Ambrosio - Barreto (59 Immobile), Gazzi, Basha, Meggiorini - Cerci (90 Maksimovic), El Kaddouri (75 Bellomo). Antrenor: Giampiero Ventura
AS Roma (4-3-3): De Sanctis - Maicon, Benatia (73 Marquinho), Burdisso, Balzaretti - Bradley, De Rossi, Strootman - Florenzi (88 Dodo), Borriello (67 Ljajic), Pjanic. Antrenor: Rudi Garcia
Etichete: video , ac torino , rudi garcia , alessio cerci , torino as roma , torino as roma 1-1 video , cerci as roma , cerci torino , as roma cerci , as roma rudi garcia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...