VIDEO Milan - Roma 2-2. Capitolinii rămân neînvinși, dar se îndepărtează de Juve
17.12.2013, 00:04AC Milan a ajuns la şase meciuri consecutive în toate competițiile fără victorie pe teren propriu. Echipa lui Massimiliano Allegri a remizat pe San Siro cu AS Roma, la capătul unui meci spectaculos, iar capitolinii au rămas la cinci puncte în spatele lui Juventus.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Roma a început tare partida contra singurei echipe din Italia care s-a calificat în primăvara UEFA Champions League - capitolinii au deschis scorul în minutul 13, atunci când Destro a reluat în poartă din pasa lui Strootman.
Emmanuelson putea egala în minutul 29, însă De Sanctis a respins în corner. Portarul oaspeţilor nu s-a mai putut opune însă la reluarea lui Zapata de la jumătatea primei reprize.
Bradley îi putea aduce în avantaj pe romani, dar Bonera a respins de pe linia porţii. (DETALII ȘI VIDEO)
Nici şutul lui Dodo nu a găsit ţinta, astfel că la pauză a fost 1-1. Intrat la pauză în locul lui Abbiati, brazilianul Gabriel l-a faultat în careu pe Gervinho, iar Strootman a făcut 2-1 din penalty.
În minutul 73, antrenorul Milanului a fost trimis în tribună, iar Montolivo a văzut cartonaşul galben şi va rata derby-ul cu Inter, transmis în direct de Digi Sport 1 duminică, de la 21:45.
Gazdele au egalat peste patru minute, prin Muntari, iar ambele echipe au a ratat victoria în prelungiri. Balotelli și Gervinho au ratat ocazii monumentale după minutul 90, iar partida de pe San Siro s-a încheiat la egalitate - 2-2.
Din luna martie și până în prezent, AS Roma nu a mai primit două goluri într-un meci de campionat. Ultima dată se întâmpla acest lucru într-un duel pierdut cu Palermo (0-2).
După cea de-a cincea remiză din ultimele 6 etape, capitolinii au rămas la 5 puncte în spatele liderului Juventus, pe când AC Milan a strâns doar 19 puncte după 16 etape, cea mai slabă performanță din acest punct de vedere, din 1981 încoace. La finalul acelui sezon, rossonerii au retrogradat.
Echipele:
AC Milan: Abbiati (46 Gabriel) - De Sciglio, Zapata, Bonera, Emmanuelson (89 Zaccardo) - Poli (66 Matri), De Jong, Muntari - Montolivo, Balotelli, Kaka.
Antrenor: Massimiliano Allegri.
AS Roma: De Sanctis - Maicon, Benatia, Castan (44 Burdisso), Dodo - Bradley, De Rossi, Strootman - Gervinho, Destro (64 Totti), Ljajic (81 Florenzi).
Antrenor: Rudi Garcia
Etichete: serie a , ac milan , fotbal italia , balotelli ac milan , ac milan - as roma 2-2 , ac milan - as roma 2-2 video , ac milan - as roma 2-2 live , ac milan - as roma 2-2 2013 , gervinho as roma , muntari ac milan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...