VIDEO Massimiliano Allegri e fair play: "N-a fost penalty cu Juve"
26.11.2012, 11:20Antrenorul lui AC Milan, Massimiliano Allegri, a recunoscut după victoria echipei sale, 1-0 cu Juventus, că, că nu a fost penalty la faza din care elevii săi au obținut lovitura de pedeapsă, ulterior transforamtă de Robinho, care le-a adus victoria împotriva campioanei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"De pe margine a părut că e lovitură de pedeapsă. Dar văzând reluările, nu trebuia dat penalty.", a declarat tehnicianul pentru Sky Sport Italia, despre faza la care arbitrul a considerat că Mauricio Isla a respins în careu cu mâna balonul, dar la reluări s-a văzut clar că a făcut-o cu pieptul.
Allegri a spus de asemenea că echipa sa a făcut un meci perfect: "Jocul a fost o adevărată bătălie pentru jucători. I-am permis lui Juventus să tragă un singur șut pe poartă, în timp ce noi am avut patru sau cinci oportunități mari de a marca. Cred că echipa a dat tot ce avea mai bun împotriva unui Juventus care a făcut multe lucruri bune. Ne-am apărat într-o manieră extrem de organziată și băieții merită laude pentru asta."
Allegri a mai spus că nu se simte amenințat cu demiterea, chiar dacă se speculează faptul că Silvio Berlusconi, patronul lui AC Milan, încearcă să-l convingă pe Pep Guardiola să antreneze "diavolii": "Mă simt flatat dacă Milan se gândește să mă înlocuiască cu Pep Guardiola, el e unul dintre cei mai mari antrenori din lume."
Etichete: serie a , fotbal , milan juve live , milan juve 1-0 , milan juventus direct , milan juventus live , milan juventus 1-0 , massimilioano allegri , penalty milan juve
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...