VIDEO Lazio – Milan 3-2. Victorie meritată pentru laziali, Milan în cădere liberă
19.10.2012, 15:00Lazio Roma a câștigat, sâmbătă, meciul cu AC Milan, scor 3-2, în cadrul etapei a VIII-a din Serie A. Golurile au fost marcate de Hernanes ('25), Candreva ('40) și Klose ('49) - pentru gazde - respectiv Nigel de Jong ('61) și El Shaarawy ('79) - pentru oaspeți.
Lazialii au sufocat construcția "diavolilor" încă de la început, iar elevii lui Massimiliano Allegri au fost vizibil incomodați. Și-au găsit ritmul după 10 minute și au început să apară periculos în preajma careului milanez, iar presiunea s-a concretizat în minutul 25, când Hernanes a punctat cu un șut din marginea careului. Un minut mai târziu, Milan a ratat cea mai mare ocazie pe care a avut-o în prima repriză, șutul lui El Shaarawy fiind scos din drumul către un gol sigur de către Andre Dias. Candreva a dus scorul la 2-0 cu un șut de zile mari, care poate concura cu șanse mari la golul etapei în Serie A.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Miroslav Klose a dus scorul la un neverosimil 3-0 la patru minute de la reluare, cu un vole din centrul careului, la o centrare a lui Candreva. Milan a început să conteze cu adevărat în atac după aproape o oră de joc, când Boateng și Nocerino le lăsaseră deja locul în teren lui Emanuelson și Pato. Nigel de Jong a marcat primul său gol în tricoul "rossonerrilor" în minutul 61 al întâlnirii de pe "Olimpico", apoi au urmat două ocazii mari ale gazdelor ('71, '79). El Shaarawy a închis tabela în minutul 79, cu un șut din colțul stâng al careului lazial, iar Milan părea să fie capabil de un forcing de final, mai ales că Allegri a mutat super-ofensiv, cu Bojan Krkic în locul lui Antonini și a păstrat patru "vârfuri" pe final. N-a fost să fie și, după acest joc, Milan cade pe locul al 13-lea în Serie A, iar toate echipele din spatele său joacă pe teren propriu, în afară de "lanterna roșie" Siena.
Echipele de start:
Lazio: Bizzarri - Konko, Biava, Dias, Lulic - Candreva, Hernanes - Ledesma, Gonzales, Mauri - Klose;
Rezerve: Carrizo, Zauri, Cavanda, Brocchi, Cana, Kozak, Zarate, Rocchi, Scaloni, Ciani, Floccari;
Milan: Amelia - Abate, Bonera, Yepes, Antonini - Montolivo, De Jong, Nocerino - Boateng, Pazzini, El Shaarawy;
Rezerve: Gabriel, Emanuelson, Bojan Krkic, Constant, Flamini, Acerbi, Pato, Mexes, de Sciglio, Prosenik
LIVE TEXT
Min. 90+4: Fluier final
Min. 90: De la margine se arată patru minute de prelungire
Min. 85: Ultima modificare la Milan: iese Luca Antonini (fundaș stânga) și intră Bojan Krkic (atacant). Patru vârfuri pe teren pentru "diavoli"!
Min. 83: Schimbare la Lazio: iese Candreva și intră Cristian Brocchi
Min. 79: GOOOOL Milan! El Shaarawy a pătruns pe stânga și a tras din colțul careului, pe jos, învingându-l pe Bizzarri. Lazio - Milan 3-2
Min. 79: Ocazie pentru Lazio! Yepes l-a deposedat în centrul careului pe Klose, dar i-a așezat mingea la șut lui Hernanes, dar acesta a trimis în brațele goalkeeper-ului milanez
Min. 71: Schimbare la Lazio: iese Alvaro Gonzales, înlocuit de Lorik Cana
Min. 71: Ocazie mare pentru Lazio! Amelia a respins cu greu, în față, un șut trimis in forță de Hernanes, din afara careului. Alvaro Gonzales a urmărit, dar nu a reușit să reia în poartă, fiind blocat de apărătorii milanezi, care au deviat în corner
Min. 61: GOOOOL Milan! Nigel De Jong reduce din diferență pentru milanezi, fructificând o centrare trimisă pe jos de Emanuelson, dintr-o lovitură liberă de pe dreapta, Lazio - Milan 3-1
Min. 58: Schimbare la Lazio: iese Mauri, intra Cavanda
Min. 56: Arbitrul îi avertizează cu un cartonaș galben pe Luca Antonini (Milan) și pe Gonzales, după o dispută verbală în careul oaspeților
Min. 55: Ocazie pentru Milan! Pazzini a primit o nouă centrare bună, dar Bizzarri a scos de sub bară reluarea sa de cap
Min. 53: Centrare de pe dreapta, dar lovitura de cap trimisă de Pazzini nu prinde spațiul porții
Min. 51: Prima schimbare la Milan: iese Antonio Nocerino (mijlocaș) și intră Alexandre Pato (atacant), revenit după o accidentare. Oaspeții au trei vârfuri, în acest moment: El Shaarawy, Pazzini și Pato
Min. 49: GOOOOL Lazio! Miroslav Klose își trece și el numele pe lista marcatorilor. Candreva a centrat de pe dreapta, în diagonală, iar Klose a fost găsit nemarcat și a finalizat simplu, din vole, cu piciorul drept. Lazio - Milan 3-0
Min. 46: Schimbare la Milan: iese Kevin Prince Boateng, înlocuit de Urbi Emanuelson
Min. 46: Începutul reprizei secunde
Min. 45: Fluier de pauză la Roma, acolo unde Lazio conduce cu 2-0 în meciul contra lui AC Milan
Min. 40: GOOOOL Lazio! Candreva majorează diferența cu un șut de senzație, de la circa 25 de metri, lateral dreapta, care a propulsat balonul la colțul lung al porții apărate de Amelia. Lazio - Milan 2-0
Min. 36: Cartonaș galben pentru Mario Yepes (Milan), după un fault tare la mijlocul terenului
Min. 26: Ocazie mare pentru Milan! Reacția oaspeților nu se lasa așteptată, iar El Shaarawy este la un pas să readucă egalitatea pe tabela de marcaj. Atacantul a primit o pasă în spatele apărării laziale, a preluat și a tras cu stângul, pe sub portarul Bizzarri, dar Andre Dias a intervenit prin alunecare si a respins în corner
Min. 25: GOOOOL Lazio! Hernanes deschide scorul cu un șut cu boltă, din marginea careului, la capătul unei acțiuni personale. Mingea a fost deviată și de Bonera, care plonjase în fața șutului. Lazio - Milan 1-0
Min. 15: Șut de la distanță trimis de Konko, dar mingea trece cu mult peste poarta apărată de Amelia
Min. 13: Cartonaș galben și pentru Andre Dias (Lazio), după un fault comis în jumătatea adversă de teren
Min. 12: Primul cartonaș galben al partidei este încasat de Antonio Nocerino (Milan)
Min. 10: Gazdele au preluat inițiativa și pasează repetat în jumatatea de teren a ”diavolilor”, însă nu găsesc, deocamdată, drumul către poarta apărată de Amelia
Min. 7: Milan pare mai periculoasă în acest început de meci. Pazzini a primit o minge lungă în partea stângă și a întors la De Jong, care a tras pe jos, de la circa 20 de metri, însă pe lângă poartă
Min. 1: Fluier de început al meciului dintre Lazio Roma și AC Milan, din etapa a opta din Serie A
Lazio nu a scăpat nepedepsită după scandările rasiste ale suporterilor săi la adresa jucătorilor lui Tottenham, Defoe, Lennon şi Townsend. UEFA a amendat cu 40.000 de euro clubul din capitala Italiei, care va înfrunta Milanul sâmbătă, de la ora 21:45, în direct la Digi Sport 3. "Rossonerii" se vor baza pe Olimpico, în premieră în acest sezon, pe brazilianul Pato, revenit după accidentare.
Etichete: serie a digi sport , ziua derbyurilor in serie a juventus napoli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...