VIDEO Inter a trecut şi de Verona şi are cel mai bun început de campionat din ultimii 49 de ani
24.09.2015, 10:38Inter Milano îşi continuă startul perfect de sezon. Echipa pregătită de Roberto Mancini a câştigat cu 1-0 pe teren propriu în faţa celor de la Hellas Verona, prin golul lui Felipe Melo, şi şi-a consolidat primul loc în Serie A TIM, unde este singura cu punctaj maxim după cinci etape.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Este cel mai bun început de campionat al nerazzurrilor din ultimii 49 de ani. Ultima oară când Inter a avut cinci victorii în primele cinci runde a fost în sezonul 1966/67, atunci când pe bancă se afla "Il Mago" Helenio Herrera.
La fel ca şi acum, şi în urmă cu aproape o jumătate de secol, Inter a primit un singur gol în primele cinci etape, dar echipa lui Herrera a marcat de 15 ori, în timp ce elevii lui Mancini au înscris doar 6 goluri.
În condiţiile în care rivalele Juventus, AS Roma, AC Milan sau Napoli se află deja la o distanţă importantă în clasament, Inter este considerată una dintre favoritele la titlu, după acest start lansat.
Cu toate acestea, preşedintele Erick Thohir şi Roberto Mancini încearcă să ţină entuziasmul în frâu.
"Este incredibil că am câştigat cinci meciuri la rând, dar trebuie să rămânem concentraţi. E important ca echipa să nu-şi piardă concentrarea şi să rămână cu picioarele pe pământ", a declarat Thohir.
"Am jucat doar cinci meciuri în acest sezon, avem de parcurs un drum lung. Trebuie să rămânem calmi, pentru că vor urma şi perioade dificile. Primele meciuri ale sezonului nu sunt deloc uşoare, iar acest lucru se poate vedea din rezultatele celorlalte echipe", a completat Mancini.
Inter îşi poate prelungi seria pozitivă duminică, de la ora 21:45, când va juca pe teren propriu cu Fiorentina, locul 2 în Serie A TIM. Toscanii au cu trei puncte mai puţin decât liderul din Italia, iar un succes pe Giuseppe Meazza i-ar duce pe primul loc.
VIDEO: Rezumatul meciului Inter - Verona 1-0
Etichete: serie a , video , inter milano , roberto mancini , felipe melo , hellas verona , serie a tim
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...