VIDEO Imagini emoționante de la despărțirea lui Pato de colegii de la AC Milan
04.01.2013, 21:42Alexandre Pato a fost adus pe San Siro în urmă cu șase ani și a jucat 150 de meciuri în toate competițiile pentru AC Milan. În acest timp, a marcat 63 de goluri și a cucerit un titlu și o Supercupă a Italiei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În acest sezon a marcat doar două goluri pentru rossoneri, ambele în Champions League, în partidele cu Malaga (1-1) și cu Anderlecht (victorie cu 3-1 în deplasare). Fanii lui AC Milan care au votat pe site-ul oficial al clubului pentru cel mai bun meci al lui Pato în cei 6 ani, au decis că acesta a fost în derby-ul cu Inter din 2 aprilie 2011. Brazilianul a fost omul-orchestă atunci, iar prin cele două goluri reușite, și-a condus echipa spre un succes clar – 3-0.
Pato a părăsit vicecampioana Italiei la începutul anului 2013 și va juca în țara natală, la Corinthians. Formația braziliană a plătit pentru transferul său suma de 15 milioane de euro, iar fotbalistul a semnat un contract valabil 4 sezoane.
Scene emoționante au avut loc după ultimul antrenament susținut de Pato la AC Milan. Brazilianul și-a îmbrățișat colegii și și-a putut stăpâni cu greu lacrimile în momentul în care a părăsit baza de pregătire.
În final, le-a transmis și un mesaj tuturor: "Vă mulțumesc tuturor, o să vă urmăresc de departe. Sper că Milanul va continua cu voi și veți ajuta echipa să câștige tot ce se poate."
Mai jos puteți vedea imagini de la despărțirea lui Pato de AC Milan după 6 ani:
Etichete: ac milan , corinthians , pato ac milan , transfer pato , pato corinthians , pato despartire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...