VIDEO Garcia, eliminat pentru simularea unui cântec la vioară: ”Păcat că la Torino careurile au 17 metri”
05.10.2014, 22:08După primul penalty al lui Juventus Torino, în minutul 25 al partidei cu AS Roma (VIDEO&DETALII), Rudi Garcia a răbufnit la adresa campioanei Italiei și a arbitrilor. Francezul a mimat interpretarea unei piese la vioară, enervându-l pe centralul întâlnirii Gianluca Rocchi, care l-a trimis în tribune.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La finalul partidei - după încă un penalty cel puțin discutabil al lui Juve, la Pogba, în minutele de prelungire ale primei reprize, din care bianconerii au revenit la 2-2 - Rudi Garcia a înțepat din nou arbitrajul și presupusul ajutor primit de ”Bătrâna Doamnă” pentru a se impune.
”Păcat că aici, la Torino, careurile sunt ceva mai mari, au 17 metri, dar eu sunt mulțumit de băieții mei. Nu mai contează eliminarea mea, nu asta e important, dat fiind că au fost atât de multe incidente. Dar ar fi timpul să-i ajutăm pe arbitri. Dacă a fost sau n-a fost fault, dacă o infracțiune e în careu sau în afara lui s-ar rezolva folosind tehnologie”, a declarat antrenorul Romei.
Tehnicianul francez acuză arbitrajul, dar nu-și găsește în asta o scuză. ”Chiar cred că puteam să ne descurcăm mai bine. Am avut două ocazii mari de a marca pe care nu le-am fructificat, apoi am primit goluri din faze fixe. În cele din urmă am pierdut și asta e tot ce contează”, a mai spus Garcia.
Antrenorul formației capitoline nu-i iartă nici elevului său, Kostas Manolas, eliminarea, după conflictul avut cu Alvaro Morata, de la Juventus (VIDEO&DETALII). ”A fost un meci tensionat, dar arbitrul se ocupă de acest aspect. Pentru noi e rău că intrarea dură a lui Morata l-a făcut pe Manolas să reacționeze. Nu trebuia să-și facă singur dreptate”, a declarat Rudi Garcia.
Etichete: penalty , video , eliminari , declaratii , rudi garcia , juve-roma , careu de 17 metri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...