VIDEO + GALERIE FOTO Cristi Chivu, cu lacrimi în ochi la despărțirea de Inter
06.04.2014, 00:02Cristian Chivu și-a anunțat retragerea definitivă din activitatea de jucător în urmă cu câteva zile, iar sâmbătă a avut ocazia de a-și lua rămas bun și de la fanii lui Inter Milano, echipă pentru care a evoluat în ultimii șapte ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Momentul ales a precedat meciul nerazzurilor cu Bologna (2-2), când fostul căpitan al echipei naționale a României a apărut pe gazon alături de patronul formației, miliardarul indonezian Erick Thohir, precum și de fostul său coechipier Ivan Cordoba, retras la rândul său în urmă cu doi ani.
Mai întâi, pe ecranul arenei “Giuseppe Meazza” a apărut o poză care îl înfățișa pe Cristi Chivu în acțiune. Apoi, după ce spectatorii fuseseră astfel introduși în atmosferă, fostul fotbalist și-a făcut apariția pe gazon. De data aceasta, însă, fără să mai poarte echipamentul tradițional al lui Inter și mișcându-se cu evidentă greutate din cauza ghetei speciale pe care este nevoit să o poarte până în luna mai.
Zeci de mii de aplauze s-au făcut auzite aproape instantaneu, motiv pentru care Chivu nu și-a mai putut stăpâni emoțiile. Cu ochii în lacrimi și susținut îndeaproape și de soția sa Adelina, Cristi le-a arătat spectatorilor tricoul primit de la Erick Thohir, pe care era înscris numărul 168, suma tuturor meciurilor oficiale pe care românul le-a disputat sub culorile lui Inter. Le-a adresat fanilor câteva vorbe, pentru ca apoi să părăsească gazonul în alte ovații. Și, așa cum a notat și presa italiană, un alt erou al celor de la Inter a ieșit din scenă.
Galerie Foto
Etichete: retragere chivu , cristi chivu inter milano , cristian chivu echipa nationala , video chivu ramas bun inter suporteri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...