VIDEO Florenzi a marcat, apoi s-a dus în tribună pentru a-și îmbrățișa bunica!
21.09.2014, 23:05AS Roma a învins-o pe Cagliari cu 2-0 (VIDEO&DETALII AICI), iar Alessandro Florenzi a fost cel de-al doilea marcator al gazdelor în meciul contra sarzilor pregătiți de ceho-italianul Zdenek Zeman, nimeni altul decât tehnicianul Romei din perioada 2012-2013.
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
Nimeni nu se aștepta însă la gestul pe care l-a făcut fotbalistul după ce a reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor. După primul moment de bucurie, Florenzi a pornit spre una din tribune, pentru ca apoi să sară peste panoul de protecție pentru a-și îmbrățișa bunica prezentă la meci! Dincolo de emoțiile care au însoțit gestul respectiv, fotbalistul s-a ales imediat și cu un cartonaș galben din partea arbitrului pentru părăsirea neautorizată a spațiului de joc.
Florenzi a ținut să-i dedice acesteia golul marcat, explicând la final despre ce a fost vorba:
"Bunica mea este un om fantastic, care acum a venit pentru prima dată să mă vadă jucând pe viu. Nici măcar când eram copil nu a făcut-o, deși pe atunci i-ar fi fost poate mai ușor. Acum a acceptat, dar mi-a spus înainte că va trebui să am o prestație pe măsură", a spus Florenzi.
La rândul ei, bunica Aurora nu și-a putut stăpâni lacrimile de emoție și de bucurie pentru reușita nepotului său:
"Am vrut de mai multe ori să ajung la stadion, dar nu m-am simțit bine și în stare să o fac. Am început să plâng deoarece și soțul meu a fost fotbalist, iar Alessandro mi-a amintit azi mult de el".
Oficialii Romei nu au fost însă la fel de indulgenți cu Florenzi, anunțând că acesta va trebui să plătească o amendă destul de consistentă pentru ușurința cu care a fost avertizat.
Etichete: video florenzi gol cagliari bunica in tribuna galben , video as roma - cagliari 2-0 , video florenzi goal grandmother aurora , florenzi hugs his grandmother , florenzi yellow card after goal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul premier și lider al PSD Adrian Năstase, preşedinte al Fundaţiei Europene „Titulescu”, a...