VIDEO Chievo - Udinese 2-3. Thereau a marcat o dublă împotriva fostei echipe
29.11.2015, 21:36Udinese a câştigat al treilea meci în deplasare în acest sezon, pe Marc'Antonio Bentegodi, unde s-a impus cu 3-2 în faţa lui Chievo. Eroul partidei a fost francezul Cyril Thereau, autorul unei duble.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Karnezis şi bara li s-au opus lui Birsa şi Gamberini, la primele ocazii ale gazdelor. Echipa lui Rolando Maran a deschis în cele din urmă scorul, prin Paloschi, după o nouă fază în care Karnezis a respins în bară capul lui Birsa.
La vestiare s-a intrat, însă, cu 1-1. Căpitanul Frey a deviat în proprie poartă centrarea lui Widmer, stabilind astfel scorul pauzei.
Francezul Thereau i-a adus pe friulani în avantaj, cu primul gol marcat împotriva fostei sale echipe. O rezervă, Roberto Inglese, a restabilit egalitatea, cu un şut năprasnic.
Pepe a fost aproape să-şi aducă echipa în avantaj, dar a tras pe lângă poartă, iar la faza următoare a marcat din nou Thereau, care a înscris al cincilea gol stagional.
Gobbi a egalat, dar Gervasoni nu a validat reuşita fundaşului de 35 de ani, iar finalul s-a jucat doar în careul gazdelor.
Ali Adnan a şutat în bară, iar Bizzarri a respins şutul lui Di Natale si Udinese a depăşit-o în clasament pe Chievo după victoria din meciul direct.
ECHIPELE
Chievo: Bizzarri - Frey, Gamberini, Cesar, Gobbi - Castro, Rigoni, Hetemaj - Birsa (Pepe 71) - Paloschi (Pellissier 67), Meggiorini (Inglese 61)
Antrenor: R. Maran
Udinese: Karnezis - Piris, Danilo, Felipe - Widmer, Badu, Lodi, Iturra (B. Fernandes 64), Edenilson (Ali Adnan 79) - Aguirre (Di Natale 73), Thereau
Antrenor: S. Colantuono
Etichete: serie a , video , udinese , chievo , thereau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...