VIDEO Catania - Lazio 3-1. Echipa lui Ștefan Radu ajunge pe locul 10 în Serie A
16.02.2014, 16:30Catania a reuşit o victorie mare în lupta pentru evitarea retrogradării din Serie A, împotriva lui Lazio.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cu Ştefan Radu integralist, oaspeții au primit gol în deplasare după doar 41 de secunde, de la Izco, cel care a reluat în plasă centrarea lui Castro pentru 1-0.
Portarul lazialilor, Berisha, a avut apoi două intervenţii salvatoare, iar Lazio a egalat în prelungirile primei reprize. A fost prima reuşită după mai bine de un an pentru căpitanul Mauri, aflat la al doilea meci de la revenirea după suspendarea în scandalul Calcioscommesse.
Catania a lovit din nou, imediat după pauză: Spolli a trimis în plasă din apropiere, după o fază discutabilă, la care au existat suspiciuni de fault în atac.
S-a terminat însă 3-1 pentru gazde, după golul lui Peruzzi din minutul 58, fază la care Ştefan Radu a fost prins la mijloc (DETALII ȘI VIDEO AICI).
A fost al patrulea succes al Cataniei din acest sezon, iar de pe locul 10 pe care a ajuns, Europa League pare o himeră pentru Lazio.
ECHIPELE:
Catania: Andujar - Peruzzi, Bellusci, Spolli, Alvarez - Izco, Lodi (83 Plasil), Rinaudo - Barrientos (16 Keko), Bergessio, Castro (78 Colin). Antrenor: Rolando Maran.
Lazio: Berisha - Konko, Biava (72 Keita), A. Dias, Șt. Radu - Biglia (46 Gonzalez), Ledesma - Candreva, Mauri (72 B. Perea), Lulic - Klose. Antrenor: Edoardo Reja.
Etichete: stefan radu lazio , catania - lazio 3-1 video , catania - lazio 3-1 live , catania - lazio 3-1 2014
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...