VIDEO Când Napoli şi Inter se luptau pentru locul 1 în cel mai tare campionat. Asemănări cu duelul de azi

• SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1

• SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1

Meciul Napoli - Inter, din etapa a 14-a din Serie A TIM, se va disputa în această seară, de la ora 22:00, şi va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 2.

CONTEXTUL

La fel ca în prezent, Inter venea după un sezon sub standardele sale (locul 5 în ediţia de campionat 1987/88), fusese una dintre protagonistele perioadei de mercato din vară, în care a reuşit să-i transfere pe Lothar Matthaus, Andreas Brehme, Nicola Berti, Alessandro Bianchi şi Ramon Diaz, şi începuse noua stagiune foarte bine, fiind lider solitar la ora confruntării cu Napoli şi având cea mai bună apărare din Serie A. De asemenea, pe banca nerazzurrilor stătea cel mai titrat antrenor al momentului în Italia - Giovanni Trapattoni, la fel cum este cazul acum cu Roberto Mancini.

Coincidenţele nu se termină, însă, aici. Inter urma să meargă lângă Vezuviu după un parcurs de regularitate, în care rezultatul a contat mai mult decât jocul. Elevii lui Trapattoni obţinuseră mai multe victorii cu 1-0 (inclusiv în derby-ul cu Milan, aşa cum s-a întâmplat şi în acest sezon), dar, spre deosebire de echipa din prezent, a reuşit şi câteva prestaţii convingătoare - 4-1 cu Pisa, 2-0 cu Roma sau 3-0 cu Lecce. După 12 etape, nerazzurrii încă nu pierduseră (10 succese, 2 egaluri) şi aveau un golaveraj excelent: 21-4. Aldo Serena era cel mai bun marcator, cu 8 goluri, în timp ce patru dintre noile achiziţii punctaseră, în total, de zece ori (Berti şi Diaz câte 3 goluri, iar Matthaus şi Brehme câte 2). Doi jucători cu profil defensiv, Andrea Mandorlini şi Gianfranco Matteoli se aflau, la rândul lor, printre cei care reuşiseră să înscrie, o confirmare a faptului că Trap punea grupul înaintea oricărei individualităţi şi că echipele sale trebuiau să fie un mix între tehnică şi muşchi, chiar dacă factorul fizic rămânea prioritar. Înainte de startul stagiunii 1988/89, tehnicianul care făcuse istorie la Juventus, unde câştigase tot ce se putea câştiga, a fost întrebat de la care dintre fotbaliştii săi aşteaptă cel mai mult. Răspunsul pe care l-a dat reprezintă un rezumat al filosofiei sale: “De la toţi aştept acelaşi lucru. Inclusiv de la subsemnatul”.

Şi situaţia în care se afla Napoli în urmă cu 26 de ani poate fi comparată cu cea din prezent. Echipa în care strălucea Diego Maradona venea după dezamăgirea ratării titlului, ca urmare a unui final de campionat de coşmar - un singur punct în ultimele cinci etape (în sezonul trecut, cu Rafa Benitez pe bancă, napoletanii au obţinut doar o victorie în ultimele patru etape şi nu au reuşit să se califice în Liga Campionilor). Nici noua stagiune nu a debutat mai bine pentru partenopei. Un eşec neaşteptat în runda a doua, în faţa lui Lecce (0-1), a ridicat semne de întrebare în privinţa forţei campioanei Italiei din 1987 de a se lupta pentru un nou Scudetto.

Dar El Pibe d’Oro şi colegii săi au răspuns criticilor în stil mare. O victorie cu 8-2 în faţa celor de la Pescara, pe un San Paolo în extaz, a dat startul unei serii pozitive în care Napoli a câştigat entuziasmant în etape consecutive cu Juventus (5-3), Milan (4-1) şi Fiorentina (2-0). O remiză acasă cu Lazio (1-1) şi o înfrângere suferită pe terenul Romei (0-1) au făcut ca trupa lui Ottavio Bianchi să rămână la 3 puncte în urma Interului (se acordau două puncte la victorie), înaintea duelului direct. Totuşi, fanii echipei din sudul Italiei aveau motive de optimism pentru marea confruntare cu rivalii din Milano.

INTRĂ AICI ŞI VOTEAZĂ CEL MAI BUN JUCĂTOR DIN LUME ÎN 2015

Deşi păstra caracteristicile unei echipe italiene din acea perioadă, când defensiva era principala preocupare, Napoli producea şi spectacol, aşa cum au dovedit-o unele dintre rezultatele înregistrate în prima parte a acelei ediţii de campionat. Marele atu al azzurrilor era, la fel cum se întâmplă şi în prezent, trio-ul ofensiv, format din Maradona, Careca şi Andrea Carnevale şi care marcase 22 dintre cele 27 de goluri ale napoletanilor. Careca reuşise 10 goluri, inclusiv un hat-trick împotriva lui Juve (înaintea partidei din această seară, Gonzalo Higuain a înscris tot 10 goluri). În plus, lotul vicecampioanei Italiei s-a întărit cu un mijlocaş brazilian de 27 de ani adus de la Atletico Madrid, Alemao, al cărui impact nu s-a lăsat mult aşteptat (paralela cu transferul lui Allan este inevitabilă).

Aşadar, faţă în faţă stăteau nu doar cele mai bune echipe ale momentului în Italia, ci şi două rivale cu stiluri şi filosofii diferite, iar duelul dintre ele avea să ţină suporterii cu sufletul la gură într-o după-amiază frumoasă de ianuarie.

MECIUL

Recent, Pep Guardiola a declarat că marele său vis este ca echipa pe care o antrenează să aibă posesie 100%. “Aceasta este filosofia mea, aşa vreau să joace mereu echipa. Dacă ţii de minge nu ai cum să primeşti gol şi, în plus, îţi creezi o serie de ocazii să marchezi”, spunea tehnicianul celor de la Bayern Munchen. Alţi antrenori cred că nu au nevoie de posesie pentru a reuşi să nu ia gol. Marele rival al spaniolului, Jose Mourinho, este unul dintre aceştia. Giovanni Trapattoni intră în aceeaşi categorie. Nu întâmplător, cei doi se numără printre antrenorii care au obţinut succese importante la Inter şi continuă să se bucure de aprecierea fanilor unui club făcut cu adevărat mare de un alt apostol al catenaccio-ului, Helenio Herrera.

Scopul de a încheia un meci fără gol primit poate fi atins şi altfel. Printr-o tactică inteligentă, interpretată perfect de jucători, printr-o organizare foarte bună, printr-o determinare maximă şi, în unele cazuri, cu puţin noroc. Este modul prin care, pe 15 ianuarie 1989, pe un Stadio San Paolo pe care ultraşii napoletani au creat o atmosferă splendidă, Trap a reuşit cu Interul său să blocheze una dintre cele mai mari forţe ofensive ale vremii în Europa.

S-a terminat 0-0, după un meci la finalul căruia chiar tehnicianul nerazzurrilor spunea că “probabil, acest public ar fi meritat să vadă mai mult”, dar care nu a fost nici pe departe unul slab. Jocul a avut un ritm bun, cu puţini timpi morţi, iar spectacolul a fost asigurat de duelul tactic dintre cei doi antrenori, pus în scenă de nişte jucători la ale căror nume fanii Serie A tresar şi acum. Fără Alemao, accidentat, Napoli a început cu Giuliani în poartă, Ciro Ferrara, Renica, Corradini şi Francini pe linia de fund, Fusi, De Napoli şi Crippa la mijloc, în timp ce Maradona îi susţinea în atac pe Carnevale şi Careca. Inter a răspuns cu un 5-3-2 defensiv. Zenga era titularul indiscutabil în poartă, Bergomi, Ferri, Mandorlini, Beppe Baresi (fratele lui Franco Baresi) şi Brehme formau apărarea, Berti, Matteolli şi Matthaus au jucat în linia mediană, iar Diaz şi Serena au fost titulari în ofensivă.

Trapattoni nu a vrut să-şi asume vreun risc şi, special pentru această partidă, a renunţat la ofensivul Bianchi şi l-a titularizat pe Baresi. Tehnicianul nerazzurrilor a înălţat astfel un adevărat zid, cu obiectivul clar de a opri atacul stelar al napoletanilor şi de a pleca de pe San Paolo cu avansul din fruntea clasamentului intact. În aceste condiţii, confruntarea de lângă Vezuviu s-a transformat într-un meci de şah, iar rezultatul a fost unul logic şi pe care o mare parte a presei italiene îl prevăzuse.

Pe lângă faptul că echipa sa a avut o organizare ireproşabilă, planul lui Trap a funcţionat şi datorită calităţii pe care o avea la dispoziţie în echipă. Fundaşii, în special, Bergomi şi Ferri, au evoluat fără greşeală, coordonaţi excelent de un Mandorlini transformat în libero, din mijlocaş. De asemenea, fiecare jucător şi-a respectat cu sfinţenie sarcinile trasate de omul de pe bancă. Brehme, de exemplu, a renunţat de această dată la obişnuitele sale urcări în ofensivă, concentrându-se pe protejarea propriei zone din apărare. În plus, Zenga a prins una dintre acele zile care i-au adus renumele de “L’Uomo Ragno” (Omul păianjen).

“S-a jucat la o singură poartă, mai mult de atât nu se putea face”, s-a lamentat, la finalul meciului, antrenorul lui Napoli, Ottavio Bianchi. “Nu au dat nici măcar un şut pe poartă. Nu e bine, fotbalul trebuie onorat mai mult”, a completat portarul gazdelor, Giuliani. Şi totuşi, în ciuda dominării cvasitotale, formaţia din sudul Italiei a fost cu adevărat periculoasă doar datorită şuturilor de la distanţă. În prima repriză, Careca a reprezentat principala ameninţare pentru poarta lui Zenga. Atacantul brazilian a profitat de una dintre puţinele neatenţii ale apărării interiste şi a avut o şansă importantă de a marca, dar Ferri a reuşit să-l controleze şi să-l scoată în lateral, înainte ca goalkeeperul nerazzurrilor să-l blocheze. Tot vârful gazdelor a fost protagonistul celui mai spectaculos moment dinaintea pauzei, când a reluat din foarfecă o centrare de pe partea dreaptă, dar mingea a trecut pe lângă. Până la intrarea la vestiare a mai fost timp pentru un şut bun de la distanţă al lui Maradona, dar Zenga, atent, a respins de sub bară.

În tot acest timp, Inter s-a mulţumit să respecte planul stabilit de Trapattoni, iar rarele ocazii în care jucătorii nerazzurrilor ajungeau în preajma careului lui Giuliani nu reprezentau altceva decât momente de respiro pentru o defensivă care avea cea mai dificilă misiune. Aspectul jocului nu s-a schimbat nici după pauză, când principalele pericole pentru Zenga au venit în urma fazelor fixe. Totuşi, Napoli putea marca prin De Napoli, al cărui şut violent de la aproximativ 20 de metri a lovit transversala. Cea mai mare ocazie a unui meci tacticizat la maximum. Ultima şansă i-a aparţinut lui Maradona, dar mingea pe care argentinianul a trimis-o spre vinclul lui Zenga din lovitură liberă a fost deturnată în corner de portarul interist.

VIDEO: Rezumatul meciului Napoli - Inter 0-0

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

“Se putea face mai mult, dar am întâlnit un Inter foarte puternic. Am avut şi ghinion, pentru că ne-am creat multe ocazii”, a spus Carnevale imediat după ultimul fluier al arbitrului, chiar pe teren. În vocea atacantului lui Napoli se simţea o oarecare dezamăgire pentru ratarea unei şanse importante de a reduce diferenţa faţă de principala rivală în lupta pentru titlu. În acelaşi timp, Maradona a fost întrebat dacă se aştepta la un Inter atât de închis. Starul napoletanilor nu a căutat scuze: “E normal ce au făcut. Cred că şi clasamentul le-a permis să joace într-o asemenea manieră”. O altă situaţie care seamănă izbitor cu cea din prezent, astfel că, adăugând şi celelalte elemente amintite mai sus, nu ar trebui să fim surprinşi dacă partida din această seară va avea o desfăşurare identică.

CE A URMAT?

“A fost o bătălie pe care Napoli nu a câştigat-o”, a mai spus Maradona la finalul acelui 0-0 de la începutul lui 1989. Echipa din Sud nu avea să câştige nici războiul. Pentru că Inter a sprintat efectiv spre un Scudetto pe care îl aştepta de nouă ani şi pe care l-a obţinut într-o manieră entuziasmantă, cu record de puncte pentru Serie A în formatul cu 18 echipe şi 2 puncte acordate la victorie. Confirmarea matematică a titlului a venit chiar după meciul retur cu Diego&co, învinşi cu 2-1 pe Giuseppe Meazza.

În turul sezonului următor, cele două rivale s-au întâlnit din nou pe San Paolo din postura de ocupante ale primelor două locuri. De această dată, cu Napoli lider. Iar Maradona şi colegii săi au avut câştig de cauză, scor 2-0, şi s-au lansat spre al doilea Scudetto din istoria clubului. Un sfert de secol mai târziu, cu alţi protagonişti, dar într-o atmosferă care promite să fie la fel de spectaculoasă, Inter şi Napoli se luptă din nou pentru primul loc în Italia.

Etichete: serie a , video , napoli , inter milano , diego maradona , walter zenga , giovanni trapattoni , careca

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News