Vești proaste pentru Chivu: “Șansele unei retrageri forțate au crescut“.
08.01.2014, 15:17Cristi Chivu (33 de ani) n-a evoluat niciun minut pentru Inter în actualul sezon și șansele ca să mai joace sunt din ce în ce mai mici.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul căpitan al echipei naționale, Cristi Chivu, are șanse tot mai mici de a mai juca fotbal profesionist. Actualul jucător al celor de la Inter Milano a mers, zilele trecute, la Milano pentru o consultaţie la clinica la care a suferit, în luna august 2013, o intervenţie chirurgicală la un deget al piciorului drept, informează interlive.it.
“Calvarul lui Chivu pare fără sfârşit. În cazul lui, se pare că au crescut şansele unei retrageri forţate de pe terenul de joc: românul a fost supus unei delicate intervenţii chirugicale în SUA, dar operaţia nu a produs rezultatele scontate, astfel că este necesară găsirea altor soluţii.
Chivu, întors la Miami, la clinica unde a fost operat, va efectua un control pentru a afla care sunt posibilităţile reale de a reveni pe gazon. Este vorba de o încercare fundamentală pentru continuarea carierei“, a notat sursa citată.
Chivu n-a evoluat niciun minut în acest sezon şi presa italiană a speculat că Inter Milano doreşte să-i rezilieze contractul, dar şi că jucătorul în vârstă de 33 de ani s-ar putea retrage din activitate.
Etichete: chivu , chivu inter , internazionale milano , chivu retragere , cristi chicu , chivu teste medicale , chivu contract inter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...