Veste proastă pentru Moratti de la Lucescu. “E cam târziu acum“
16.04.2013, 00:00Insistența patronului de la Inter Milano, Massimo Moratti, de-al readuce pe banca tehnică a grupării, care acum se află pe locul al șaptelea din Serie A, nu l-a impresionat pe Mircea Lucescu.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Tehnicianul de 67 de ani de fapt nu prea pune preț pe zvonurile din ultima vreme și susține că pe el nu l-a contactat nimeni. “Il Luce“ a fost o perioadă foarte scurtă antrenorul italienilor, în sezonul 1998-1999.
“Mă vrea Inter? Acum e cam târziu. Mi-am prelungit contractul cu Şahtior, trebuie să rămân la Doneţk până în 2015. Dacă cineva ar fi fost interesat de semnătura mea, mă gândesc că aş fi aflat eu primul“, a spus Lucescu într-un interviu acordat postului italian de radio, Sport.
Chiar dacă Lucescu nu va ajunge la Inter, devine tot mai limpede faptul că Andrea Stramaccioni nu mai are viață lungă la Inter. Gruparea milaneză are patru înfrângeri din ultimele cinci partide, contraperformanță care cu greu va putea fi egalată în viitorul apropiat, astfel că, în cel mai scurt timp, pe “Giuseppe Meazza“ va poposi un nou antrenor.
Etichete: mircea lucescu , lucescu inter milano , lucescu moratti , oferte lucescuinter , moratti l-a ofertat pe lucescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
China a făcut, miercuri, un apel la „calm şi reţinere” după ce preşedintele rus Vladimir Putin a...