Veste pentru Dennis Man și Valentin Mihăilă: ”Îi prelungim contractul”
articol scris de Digi Sport24.10.2024, 19:54
Parma, nou-promovată în Serie A, nu a început foarte bine acest sezon.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După primele opt etape din primul eșalon fotbalistic italian, ”Cruciații” au acumulat doar șapte puncte și se află pe locul al 17-lea, primul deasupra ”liniei roșii”.
Cu toate acestea, Fabio Pecchia (51 de ani), antrenorul Parmei care îi are sub comanda sa pe ”Tricolorii” Dennis Man (26 de ani) și Valentin Mihăilă (24 de ani), se pare că are parte de încredere totală din partea conducerii, lucru care nu poate reprezenta decât o veste bună pentru cei doi componenți ai primei noastre reprezentative.
Fabio Pecchia își va prelungi contractul cu Parma până în iulie 2027
Kyle Krause, patronul american al Parmei, a anunțat că îi va prelungi contractul lui Fabio Pecchia până în vara anului 2027 datorită relației foarte bune pe care a avut-o cu tehnicianul italian până acum.
"Sunt bucuros să vă anunț că îi prelungim contractul antrenorului Fabio Pecchia, care este un element fantastic al clubului nostru. Noul său contract va fi valabil până la finalul sezonului 2026/2027.
Noul contract vine ca urmare a colaborării foarte bune pe care am avut-o până acum. Este un om excelent și îl consider persoana potrivită pentru acest rol și pentru viitor", a spus Kyle Krause, la CBS Sports, citat de Gazzetta dello Sport.
Vestea menținerii lui Pecchia ca antrenor la Parma reprezintă o veste excelentă pentru Dennis Man și Valentin Mihăilă, întrucât cei doi ”Tricolori” au parte de încredere deplină din partea tehnicianului de 51 de ani și sunt titulari constant.
- 2,8 milioane de euro valorează Mihăilă, potrivit Transfermarkt
- o pasă decisivă are Mihăilă, în nouă meciuri jucate pentru Parma în acest sezon
- 15 milioane de euro este cota de piață a lui Man, conform aceluiași site de specialitate
- trei goluri și un assist sunt cifrele lui Man în acest sezon, în nouă jocuri
Fabio Pecchia a preluat-o pe Parma la începutul lunii iunie 2022. De atunci, italianul a adunat 93 de prezențe pe banca ”Cruciaților”: a înregistrat 43 de victorii, 28 de remize și 22 de înfrângeri. De asemenea, tehnicianul a reușit la finalul sezonului trecut să o readucă pe Parma în Serie A.
Etichete: parma , dennis man , valentin mihaila , fabio pecchia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...