Video Urmaşul lui Pirlo. Performanţă remarcabilă reuşită de Pjanic, în meciul cu Bologna
17.12.2017, 19:33În 2015, când Andrea Pirlo s-a despărţit de Juventus, campioana Italiei nu a pierdut doar un jucător excepţional, ci şi un excelent executant al loviturilor libere. Golul a fost însă umplut în vara lui 2016, când de la AS Roma a fost transferat Miralem Pjanic.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Suma cheltuită pentru achiziţionarea mijlocaşului bosniac, 32 de milioane de euro, s-a dovedit o investiţie foarte bună pentru bianconeri. În sezonul trecut a contribuit cu 5 goluri la al şaselea Scudetto consecutiv al torinezilor, iar în actuala stagiune a punctat deja de trei ori.
Ultima reuşită a fotbalistului de 27 de ani a deschis drumul echipei lui Max Allegri spre victoria de la Bologna, scor 3-0, rezultat în urma căruia Juve a trecut peste fostul lider, Inter Milano, şi a urcat pe locul 2 în Serie A TIM.
Pe Stadio Renato Dall'Ara, Pjanic a marcat cu o execuţie marcă înregistrată - şut imparabil din lovitură liberă. A fost cel de-al 14-lea gol reuşit de bosniac în campionatul italian printr-un astfel de procedeu. În ultimul deceniu, niciun alt jucător din Serie A nu a înscris atât de des din lovitură liberă.
"Sunt fericit. Pentru mine şi pentru întregul grup. Suntem într-un moment bun, dar campionatul rămâne lung", a declarat Pjanic, la finalul partidei în care a oferit şi o pasă decisivă, la golul de 2-0, marcat de Mario Mandzukic.
Calităţile remarcabile ale lui Pjanic la loviturile libere au putut fi observate prima oară la Olympique Lyon, echipă la care i-a luat locul unui alt executant celebru, brazilianul Juninho Pernambucano.
VIDEO: Golul marcat de Pjanic la Bologna
Etichete: bologna , serie a , video , juventus , record , andrea pirlo , miralem pjanic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...