Unul dintre cei mai importanţi jucători ai lui AC Milan, în pericol să rateze derby-ul cu Inter
16.11.2016, 22:28Veste proastă primită de Vincenzo Montella, cu doar câteva zile înainte de Derby della Madonnina. Alessio Romagnoli s-a accidentat şi are şanse mici să se afle pe teren în meciul dintre AC Milan şi Inter Milano, programat duminică, de la ora 21:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Fundaşul central de 21 de ani a suferit o leziune musculară, în amicalul Italia - Germania 0-0, în care Romagnoli a fost titular, rămând pe teren doar în prima repriză. Deşi a simţit dureri în timpul partidei cu actuala campioană mondială, apărătorul rossonerilor a continuat să joace, iar acest lucru l-ar putea costa prezenţa în derby.
Potrivit Gazzetta dello Sport, testele pe care le-a făcut miercuri au arătat că leziunea musculară pe care o are este una minoră, însă chiar şi în aceste condiţii, şansele ca Romagnoli să poată fi folosit la sfârşitul acestei săptămâni sunt foarte mici.
În cazul în care internaţionalul italian achiziţionat de Milan de la Roma în schimbul a 25 de milioane de euro nu va putea fi recuperat, partenerul lui Gabriel Paletta în centrul apărării va fi ales dintre paraguayanul Gustavo Gomez şi columbianul Cristian Zapata.
Accidentarea lui Romagnoli reprezintă o veste cât se poate de proastă pentru Montella şi Milan. De la transferul său în Lombardia, tânărul apărător a ratat doar şase partide, dar bilanţul rossonerilor în absenţa sa este mult mai slab decât cu el pe teren.
Astfel, cu fostul romanist pe teren, Milan a câştigat 48% dintre meciuri, iar media golurilor primite este de 1,1 pe meci. În absenţa lui, rossonerii s-au impus în doar 33% dintre partide, primind 1,8 goluri pe meci.
În acest sezon, Romagnoli a ratat un singur meci, cel de acasă cu Sassuolo. Milan a câştigat cu 4-3, revenind spectaculos de la 1-3.
După 12 etape, AC Milan e pe locul 3 în Serie A TIM, la 5 puncte de liderul Juventus, dar la opt lungimi în faţa rivalilor de la Inter, care se află doar pe poziţia a noua înainte de Derby della Madonnina.
Etichete: serie a , ac milan , inter milano , derby della madonnina , alessio romagnoli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...