Un român poate debuta în Serie A la doar 18 ani! Anunțul făcut de Maurizio Sarri
30.07.2020, 09:18Juventus a pierdut pe terenul lui Cagliari, aseară, scor 0-2, în penultima rundă din Serie A, iar Maurizio Sarri a acuzat calendarul foarte încărcat pe care l-a avut echipa sa în perioada recentă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Antrenorul campioanei Italiei spune că ia în calcul să folosească echipa U23 la meciul cu AS Roma, ultimul din acest sezon de Serie A. Deja campioni matematic, titularilor lui Juventus le-ar prinde bine o pauză de câteva zile, mai ales că vineri, 7 august, de la ora 22:00, torinezii o vor întâlni pe Olympique Lyon, în returul optimilor Champions League, la Digi Sport.
Radu Drăgușin poate debuta în Serie A la doar 18 ani
Dacă Sarri va merge pe această idee, Radu Drăgușin (18 ani), fundașul central de la Juventus U23, ar putea apărea în lotul pentru meciul cu AS Roma.
"Liga ne-a pus în dificultate. Suntem singura echipă din Europa cu 5 meciuri în 12 zile. Riscăm să pierdem multe energie și mulți jucători.
Vom vedea dacă este potrivit să luăm o măsură drastică și să jucăm cu echipa U23 în ultima etapă de campionat", a spus Maurizio Sarri, potrivit Sky Sport.
- Meciul Juventus - AS Roma se dispută sâmbătă, 1 august, de la ora 21:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 2.
Andrea Pirlo îl va antrena pe Radu Drăgușin la Juventus U23
Pirlo îi va lua locul lui Fabio Pecchia (46 de ani), cel care a avut contract cu echipa U23 a lui Juventus până la finalul acestei stagiuni. Cu el la conducere, torinezii au cucerit Cupa Italiei din Serie C, după ce au trecut în finală de Ternana, scor 2-1.
Radu Drăgușin a fost legitimat de Juventus încă din 2018, după transferul de la Sport Regal București, iar la începutul acestui an a fost promovat la echipa care va fi pregătită de Pirlo.
- 5 meciuri a strâns Drăgușin la echipa U23 a lui Juventus.
- 26 de partide a acumulat românul în acest sezon.
Apărătorul a trecut deja prin mai multe grupe de juniori ale naționalei României. Ultima oară, în toamna anului trecut, el a evoluat la reprezentativa U19.
Etichete: juventus , as roma , maurizio sarri , radu dragusin , juventus u23
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...