Trădare în Serie A: un fotbalist de la Inter s-a înțeles cu AC Milan
09.01.2020, 09:27Se pregătește o nouă trădare în Serie A. Matteo Politano (26 de ani), jucător legitimat la Inter, și-a dat acordul pentru a merge la rivala AC Milan, anunță jurnalistul Gianluca Di Marzio.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Cotat la 28 de milioane de euro, Matteo Politano nu este un om de bază la Inter, iar în acest an vrea să joace cât mai mult pentru a prinde lotul Italiei pentru Euro 2020. Politano nu a fost integralist în niciun meci în acest sezon, chiar dacă a fost utilizat în 14 partide. În actuala stagiune, Politano nu a reușit să înscrie vreun gol sau să ofere vreo pasă decisivă.
Crescut de AS Roma, Matteo Politano a mai evoluat de-a lungul carierei pentru Perugia, Pescara și Sassuolo. Inter l-a cumpărat în vara anului 2019, în schimbul a 21 de milioane de euro. Politano s-a descurcat bine sub comanda lui Luciano Spalletti, dar cu Antonio Conte nu colaborează tocmai bine. În total, Politano a strâns 62 de prezențe pentru Inter, reușind să marcheze șase goluri și să paseze decisiv în tot atâtea rânduri.
Pentru echipa națională de seniori a Italiei, Matteo Politano a adunat trei selecții și a reușit să marcheze un gol.
Inter luptă pentru câștigătarea titlului
Inter este lider în Serie A, cu 45 de puncte, la egalitate cu Juventus. Lazio completează podiumul, cu 39 de puncte și un meci în minus. La polul opus, AC Milan se află pe poziția 12, cu 22 de puncte. Cagliari ocupă ultima poziție care asigură prezența în Europa League, cu un total de 29 de puncte.
Clasament Serie A
Etichete: serie a , inter , ac milan , matteo politano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...