Totul pentru Dybala. Juventus îi oferă un contract de nerefuzat
20.01.2017, 22:47Juventus e decisă să-i securizeze contractul lui Paulo Dybala, pentru a-l îndepărta pe argentinian de tentaţiile Real Madrid şi Barcelona.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Gazzetta dello Sport susţine că Juve e gata să-l transforme pe Dybala în al doilea cel mai bine plătit jucător din lot.
Campioana Italiei e gata să-i ofere un nou contract, cu un salariu de cinci milioane de euro, plus bonusuri de două milioane de euro care pot ridica valoarea înţelegerii la şapte milioane de euro anual.
Atacantul în vârstă de 23 de ani ar obţine astfel doar cu 500 000 de euro pe an mai puţin decât omul cu cel mai mare salariu de la torinezi: compatriotul Gonzalo Higuain, transferat în vară, de la Napoli, pentru o sumă-record: 90 de milioane de euro.
Dybala câştigă în prezent două milioane de euro, iar actualul său contract cu Juventus expiră în 2020.
Paulo Dybala a fost transferat de Juventus în 2015, de la Palermo, pentru 32 de milioane de euro, şi a marcat 19 goluri în 34 de meciuri, în primul campionat în tricoul "Bătrânei Doamne".
În acest sezon din Serie A, sud-americanul a înscris însă doar de patru ori, în 12 partide, în condiţiile sosirii lui Higuain pe Juventus Arena.
Cele mai importante meciuri din Serie A sunt transmise ÎN DIRECT de Digi Sport.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: real madrid , juventus , barcelona , dybala , contract nou dybala juve
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...