Video Totti: "Dacă Messi vine la Roma, îl iau personal de la aeroport și îi dau tricoul meu"
29.07.2018, 11:14AS Roma a ratat pe ultima sută transferul lui Malcom, care i-a fost "suflat" de Barcelona. După această întâmplare, romanii, prin vocea președintelui James Pallotta, au ținut să dea un comunicat prin care să le transmită catalanilor că nu e normal cum s-au comportat, iar pentru a fi iertați, ar fi bine să-l dea pe Messi la schimb.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fie că au spus-o în glumă, fie la nervi, romanii au început să creadă în această variantă fantezistă, mai ales după ce Cristiano Ronaldo a ajuns tot în Italia, după ce a plecat de la Real Madrid la Juventus.
Entuziasmul a fost atât de mare încât până și Francesco Totti a făcut o declarație care le-a mers la inimă fanilor. Întrebat ce șanse sunt ca Messi să ajungă pe Olimpico, fostul jucător de legendă al Romei a spus că s-ar duce personal să-i ia de la aeroport pe starul argentinian. Ba mai mult, fostul jucător legendar al romanilor, care a ajuns director în cadrul clubului, a plusat și a spus că i-ar da personal tricoul cu numărul 10, pe care nu îl mai poartă din 28 mai 2017, când a jucat ultimul său meci pentru Roma, singurul club la care a evoluat în toată cariera. Totti chiar a recunoscut că fiul său îl idolatrizează pe Messi și îi urmărește toate meciurile.
Până și presa din Italia a analizat varianta Messi, care a început să nu mai fie o fantezie din moment ce și rivalul Cristiano Ronaldo a ajuns la Juventus. În plus, pentru Messi s-a vehiculat și varianta Inter.
O asemenea mutare ar însemna o adevărată explozie a campionatului Italiei, care deja are de câștigat de pe urma lui Ronaldo. Vestea venirii lui Ronaldo a avut un efect incredibil asupra bursei, iar acțiunile lui Juventus au explodat, înainte ca măcar jucătorul să semneze. Conform Calcio e Finanza, Juventus a castigat 160 de milioane de euro, iar capitalul clubului a crescut de la 665 milioane la 825 milioane.
În cei 9 ani de rivalitate în campionatul Spaniei, Messi i-a luat fața lui Ronaldo. Conform publicației spaniole As, în toată această perioadă de 9 sezoane, Messi a marcat 471 de goluri în 476 de partide oficiale, în timp ce Ronaldo a marcat 450 de goluri în 438 de meciuri. Și la pasele de gol argentinianul îi ia fața portughezului, cu 177de "assist-uri", față de 117.
Și la numărul total de trofee Messi stă mai bine, cu 24 față de 16 ale lui Cristiano. Micuțul atacant are 6titluri în La Liga față de doar două ale lui "CR7", însă portughezul are mai multe trofee în Champions League, 4 față de două ale lui Messi.
Etichete: cristiano ronaldo , as roma , lionel messi , oferte messi , francesco totti , totti as roma , transfer messi , messi as roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...