Torres, prezentat oficial la AC Milan: "Nu cred că trebuie făcute promisiuni fanilor"
03.09.2014, 12:11Fernando Torres nu face promisiuni tifosilor lui AC Milan, cu excepţia faptului că va "da totul", a afirmat golgheterul spaniol cu ocazia prezentării sale oficiale, informează site-ul oficial al rossonerilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Eu cred că nu trebuie făcute promisiuni fanilor, dar sper că îl vor vedea pe golgheterul care am fost mereu", a declarat jucătorul transferat de la Chelsea la Milan săptămâna trecută.
"Eu promit însă că voi da maximum", a adăugat Torres.
El a rezumat ultimii ani ai carierei sale precizând că a câştigat mai mult cu Chelsea, dar a marcat mai multe goluri cu Liverpool şi Atletico Madrid, echipa sa formatoare. "La Milan plec de la zero", a mai spus jucătorul.
Torres a câştigat UEFA Champions League 2012 şi Europa League 2013 cu gruparea londoneză, dar nu a marcat decât 20 de goluri în două sezoane şi jumătate la echipa de pe Stamford Bridge, unde a reprezentat cel mai mare transfer din istorie în Anglia la acea vreme (63 milioane euro).
Atacantul spaniol a făcut referire şi la relaţia cu noul său antrenor, 'Pippo' Inzaghi: "Pasiunea sa şi dorinţa de a învinge sunt la fel. E exact aşa cum era pe vremea când juca. Eu sunt sigur că el va şti să scoată tot ce este mai bun din mine", a conchis jucătorul.
Totodată, Torres l-a salutat pe fostul său antrenor de la Chelsea, Jose Mourinho, căruia i-a urat mult noroc şi a asigurat că "relaţiile lor au fost întotdeauna bune".
Internaţionalul spaniol (110 selecţii, 38 de goluri), în vârstă de 30 de ani, nu s-a impus niciodată la Chelsea, fiind departe de reputaţia sa.
Etichete: ac milan , fernando torres , prezentare , torres ac milan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...