Torres, cale liberă spre Inter? "Este unul dintre jucătorii care ne interesează"
15.04.2014, 10:56Jose Mourinho s-a plâns de mai multe ori în acest sezon de randamentul atacanților pe care îi are la dispoziție la Chelsea și din vară are de gând să facă curățenie în lotul albaștrilor.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Primul vizat este ibericul Fernando Torres, jucător pe care Chelsea a plătit celor de la Liverpool, în 2011, 58.500.000 de euro. Deși n-a avut cel mai bun randament pe Stamford Bridge, vârful spaniol de 30 de ani nu duce lipsă de oferte. Pe lângă Atletico Madrid, echipa care l-a lansat în fotbalul mare, Torres este dorit și în Italia, de Inter Milano. Interesul a fost confirmat de directorul general al nerrazzurilor.
"Torres este unul din jucătorii care ne interesează iar acest lucru l-a admis și finanțatorul nostru, Erick Thohir. O să aflați la momentul potrivit asupra căror jucători ne vom concentra atenția și ce se va întâmpla" a declarat Marco Fassone.
Nouarul londonezilor n-a impresionat deloc în acest sezon. În 24 de meciuri disputate în Premier League, Torres a marcat 4 goluri și a dat 4 pase decisive. Randamentul ibericului este unul puțin mai bun în UEFA Champions League. Atacantul de 30 de ani a înscris de 3 ori în 7 apariții.
În cazul în care va ajunge pe Giuseppe Meazza, Torres ar fi al doilea jucător din Premier League transferat de Inter în perioada de mercato. Italienii și-au asigurat deja serviciile sârbului Nemanja Vidic (DETALII AICI). Fundașul de 32 de ani va câștiga la Milano aproximativ 3.200.000 de euro pe an.
Etichete: torres spre inter este un jucatori care ne intereseaza , torres la inter , fernando torres transfer italia , torres serie a , torres inter serie a digisport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...