Tătărușanu susţine că rămâne nr. 1 la Fiorentina: ”Dacă simțeam că nu e așa, plecam de mult timp”
31.03.2017, 10:42Presa din Italia a anunțat că Ciprian Tătărușanu e la un pas de despărțirea de Fiorentina, după venirea în iarnă a lui Marco Sportiello.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Reacția portarului român nu a întârziat să apară, acesta susținând că nu a simțit în niciun moment presiune din partea conducerii, cea care, din spusele lui, îi garantează locul de titular.
”Încă putem ajunge pe un loc de cupe europene. Trebuie să câştigăm cât mai multe meciuri şi vom vedea ce se întâmplă. Sunt fericit să fiu jucătorul Fiorentinei. Nu există niciun dualism cu Sportiello. Dacă mi-ar fi spus despre o situaţie de acest fel, aş fi plecat de mult de la Firenze.
Cine mă cunoaşte, ştie că am muncit ca un profesionist şi înainte de venirea lui Sportiello. Obiectivul meu a fost mereu să progresez, să nu am limite”, a comentat Tătărușanu, pentru Corriere dello Sport.
Sosit gratis la Fiorentina în 2014, de la Steaua, portarul român în vârstă de 31 de ani a fost titularul incontestabil al trupei de pe Artemio Franchi în ultimele două sezoane.
În sezonul trecut a bifat 37 din cele 38 de etape din Serie A, iar în actuala stagiune a jucat 27 de partide în campionat.
Etichete: ciprian tatarusanu , fiorentina , sportiello
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...