Ștefan Radu s-a accidentat și poate rata "dubla" cu CFR, din Conference League
articol scris de Digi Sport28.01.2023, 10:58
CFR Cluj s-a calificat în primăvara europeană din Conference League, iar campioana României o va întâlni pe Lazio, pe 16, respectiv 23 februarie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ștefan Radu s-a accidentat și poate rata "dubla" cu CFR, din Conference League
Ajuns la 36 de ani, Ștefan Radu a evoluat destul de puțin în acest sezon pentru Lazio. Mai mult, fundașul român s-a accidentat la unul dintre antrenamentele romanilor și riscă să rateze duelurile cu CFR Cluj.
Concret, Radu a suferit o întindere, iar italienii anunță că fotbalistul ar urma să lipsească 3-4 săptămâni. Cu toate acestea, antrenorul Maurizio Sarri are și un motiv de bucurie, asta deoarece atacantul Ciro Immobile a revenit la antrenamente, după problemele medicale acuzate la începutul anului.
- Două meciuri a jucat Ștefan Radu în acest sez0n pentru Lazio, ambele în Europa League
Veste bună pentru CFR înaintea meciurilor cu Lazio, din Conference League
Până acum, Conference League era singura competiție europeană intercluburi care nu beneficia de sistemul de arbitraj video. Din acest sezon însă, UEFA a decis să introducă sistemul VAR din faza 16-imilor, astfel că Dan Petrescu și elevii săi vor avea parte de această tehnologie.
Această hotărâre a fost transmisă în cursul zilei de joi, 12 ianuarie, pe site-ul forului european.
"Pentru prima dată, sistemul de arbitraj video (VAR) va fi folosit în meciurile eliminatorii ale UEFA Europa Conference League și în toate meciurile ulterioare până în finală.
Barajele eliminatorii vor fi disputate pe 16 și 23 februarie, echipele învingătoare mergând în optimile de finală, unde se vor alătura celor opt câștigătoare ale grupei după încheierea fazei grupelor în noiembrie anul trecut", a comunicat UEFA.
Etichete: serie a , cfr , lazio , stefan radu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...