Ștefan Radu, într-un clasament select. Capitolul la care doar 3 jucători din Serie A îl depășesc
29.03.2020, 19:48Ștefan Radu este unul dintre cei mai vechi jucători din Serie A. Fundașul lui Lazio apare într-un clasament al primilor 20 de jucători cu cea mai mare vechime la echipele lor.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Astfel, primul loc este împărțit de Giorgio Chiellini și Francesco Magnanelli, ambii ajunși la Juventus, respectiv Sassuolo în iulie 2005. Aceștia sunt urmați de Francesco Rossi, care a ajuns la Atalanta în septembrie 2006, iar apoi de Ștefan Radu, care joacă la Lazio din ianuarie 2008.
Jucătorii cu cea mai mare vechime la echipele din Serie A:
- Giorgio Chiellini (35 de ani), Juventus, fundaș, 1 iulie 2005
- Francesco Magnanelli (35 de ani), Sassuolo, mijlocaș, 1 iulie 2005
- Francesco Rossi (28 de ani), Atalanta, portar, 1 septembrie 2006
- Ștefan Radu (33 de ani), Lazio, fundaș, 1 ianuarie 2008
- Lorenzo Insigne (28 de ani), Napoli, mijlocaș ofensiv, 1 ianuarie 2010
- Andrea Ranocchia (32 de ani), Inter, fundaș, 1 ianuarie 2011
- Wladimiro Falcone (24 de ani), Sampdoria, portar, 21 ianuarie 2014
- Gianmarco Chironi (22 de ani), Lecce, portar, 1 ianuarie 2014
- Lorenzo Andrenacci (25 de ani), Brescia, portar, 1 iulie 2014
- Alessio Cragno (25 de ani), Cagliari, portar, 12 iulie 2014
- Lorenzo Venuti (24 de ani), Fiorentina, fundaș, 1 iulie 2014
- Giacomo Bonaventura (30 de ani), AC Milan, mijlocaș, 1 septembrie 2014
- Angelo Da Costa (36 de ani), Bologna, portar, 20 ianuarie 2015
- Mattia Zaccagni (24 de ani), Verona, mijlocaș, 30 iunie 2015
- Daniele Baselli (28 de ani), Torino, mijlocaș, 10 iulie 2015
- Emanuele Rovini (25 de ani), Udinese, atacant, 1 iulie 2015
- Goran Pandev (36 de ani), Genoa, atacant, 7 iulie 2015
- Edin Dzeko (34 de ani), AS Roma, atacant, 1 iulie 2016
- Francesco Vicari (25 de ani), SPAL, fundaș, 11 august 2016
- Matteo Scozzarella (31 de ani), Parma, mijlocaș, 8 ianuarie 2017
Ștefan Radu are 5 trofee cu Lazio
Radu a ajuns la Lazio în ianuarie 2008. Inițial, a fost luat sub formă de împrumut de la Dinamo, iar în iulie 2008 italienii l-au transferat definitiv pentru 4,5 milioane de euro. Acum, potrivit publicației de spacialitate Transfermarkt, cota sa de piață este de 5 milioane de euro.
La Lazio, Ștefan Radu are un salariu anual de 1,3 milioane de euro, în timp ce cel mai bine plătiți jucători din lot sunt Ciro Immobile și Lucas Leiva, cu câte 2,3 milioane de euro.
În 2014, Radu a renunțat să mai răspundă convocărilor la echipa națională a României, unde a adunat 13 selecții, spunând că vrea să se concentreze pe echipa de club.
"Nu aș schimba niciodată tricoul lui Lazio pentru un altul. Vreau să rămân aici cel puțin până la 41 de ani", spunea Radu la un moment dat, dovedindu-și atașamentul față de club.
- 33 de ani are Ștefran Radu
- 3 Cupe ale Italiei și două Supercupe ale Italiei a câștigat Radu cu Lazio
Etichete: lazio , stefan radu , giorgio chiellini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...