Ştefan Radu, achitat de Comisia de Disciplină a FIGC după ce a fost anchetat în cazul salutului nazist
10.07.2012, 14:54Comisia de Disciplină a Federaţiei Italiene de Fotbal i-a achitat pe Ştefan Radu şi pe clubul de care aparţine, Lazio Roma, în cazul presupusului salut nazist făcut de fundaşul român în faţa fanilor. Incidentul a avut loc pe 7 aprilie, la meciul cu Napoli.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
"Procurorul Federal l-a deferit Comisiei de Disciplină pe fotbalistul echipei Lazio, Ştefan Radu, pentru că şi-a salutat fanii cu mâna dreaptă ridicată şi întinsă, la fel ca salutul nazist. De asemenea, şi împotriva clubului a fost declanşată o procedură disciplinară pentru responsabilitatea avută în acest caz", se arăta în comunicatul de atunci al FIGC.
În 7 aprilie, Ştefan Radu a salutat galeria echipei romane cu un gest asemănător salutului nazist, după meciul cu Napoli, scor 3-1. "Printre atâtea gesturi de bucurie, a fost fotografiat şi salutul fundaşului Ştefan Radu către Curva Nord. Românul i-a salutat pe tifosi cu braţul drept ridicat, într-un fel de salut roman", a scris atunci agenţia Ansa.
La 8 aprilie, Lazio Roma a dat publicităţii un comunicat, pe site-ul oficial, în care susţine că gestul lui Ştefan Radu de la finalul meciului cu Napoli nu face apologia fascismului, fundaşul doar sărbătorind victoria alături de fani.
Radu a fost audiat, în 18 aprilie, timp de o oră şi jumătate, de procurorul federal Stefano Palazzi în legătură cu acest caz.
Etichete: comisia de disciplina , stefan radu , stefan radu achitat , federatia italiana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...