Video Stăpânul mingii! Lumea îl laudă pe Rafia, dar ce a făcut Ronaldo înaintea golului arată de ce e mare
articol scris de Digi Sport14.01.2021, 11:40
Cristiano Ronaldo, 35 de ani, a ţinut să joace meciul Juventus-Genoa, din "optimile" Cupei Italiei, chiar dacă partida a durat 120 de minute, scor final 3-2.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Nu a înscris, dar la faza golului decisiv aportul său a fost unul foarte important. O imagine mai puţin obişnuită cu Cristiano în prim-plan, în care pur şi simplu dansa pe lângă minge.
Ronaldo a reuşit o fază superbă înaintea golului marcat de debutantul Hamza Rafia
Pleacă din careul celor de la Genoa cu trei jucători după el, atinge mingea de cel puţin 10 ori, o trage cu talpa, trece piciorul peste minge, totul în viteză. A pasat apoi în stânga, de unde a venit centrarea de la gol. Şi probabil că mingea ajungea tot la Ronaldo dacă nu intervenea Rafia.
Juventus, cu Radu Drăgușin integralist, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Italiei
Cu Drăgușin titular în premieră, şi integralist, Juventus a deschis scorul după doar două minute, prin Dejan Kulusevski. Apoi Alvaro Morata a înscris din pasa suedezului.
Genoa a redus din handicap până la pauză, după ce Czyborra a punctat în minutul 28 şi a egalat cu o reușită superbă a lui Melegoni, minutul 74, care l-a învins pe Buffon cu un șut din afara careului.
Meciul a intrat în prelungiri, iar calificarea a fost decisă de debutantul lui Juventus, tunisianul Hamza Rafia, care a punctat în minutul 105, după ce la originea fazei s-a aflat Ronaldo.
Formația lui Andrea Pirlo s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Italiei, fază în care va întâlni învingătoarea dintre Sassuolo și Spal.
Etichete: cristiano ronaldo , cupa italiei , juventus genoa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...