Sinisa Mihajlovic, mărturisire cutremurătoare: "Am leucemie. Voi lupta ca să o înving!"
13.07.2019, 22:49Sinisa Mihajlovic a susţinut o conferinţă de presă în care a făcut o dezvăluire teribilă. Antrenorul celor de la Bologna a anunţat că suferă de leucemie. Diagnosticul i-a fost pus în urma unui examen medical după ce Mihajlovic acuzase stări febrile.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Când am aflat vestea, a fost groaznic. Am plâns zile de-a rândul, m-am gândit cât de repede trece viaţa. Nu am plâns de frică. Voi înfrunta boala, voi lupta aşa cum am făcut întotdeauna, cu capul sus! Este o maladie agresivă, dar pot să o înving!", a mărturisit Mihajlovic.
Sinisa Mihajlovic le-a comunicat personal jucătorilor săi prin ce trece ca şi cum ar fi discutat despre un meci de fotbal.
"Le-am explicat că trebuie să atacăm şi să câştigăm. Dacă stăm şi doar ne apărăm, vom fi doborâţi. Trebuie să aplicăm tactica mea în această bătălie şi sunt sigur că vom ieşi învingători. Trebuie să ies învingător pentru familia mea, pentru copiii mei, pentru toţi cei care ţin la mine ", a dezvăluit antrenorul de 50 de ani.
Sinisa Mihajlovic va putea antrena la Bologna
La conferinţa de presă, Sinisa Mihajlovic a fost însoţit şi de un medic care a explicat stadiul bolii. Doctorul a specificat că este vorba de leucemie acută, o afecţiune incurabilă cu mai mulţi ani în urmă, dar care poate fi tratată astfel încât bolnavul să-şi poată desfăşura activitatea de zi cu zi.
Totuşi, tehnicianul va fi nevoit să stea în spital în anumite perioade, însă clubul a anunţat că nu va căuta un alt principal.
Bineînţeles, odată cu aflarea veştii, au venit şi mesajele de îmbărbătare. Printre primii care au fost şocaţi de ştire a fost Roberto Mancini, actualul selecţioner al Italiei, şi fost coechipier cu Mihajlovic la Lazio. "Eşti prea puternic, ştiu că asta nu te sperie, abia aştept să mergem cu barca după aceea", a fost mesajul lui Mancini.
La fel, cei de la Inter au ţinut să-l încurajeze: "Forza Sinisa, Inter este alături de tine în această bătălie."
Ca jucător, Sinisa Mihajlovic a evoluat pentru Roma, Sampdoria, Lazio şi Inter. Ca antrenor, a trecut pe la Fiorentina, Sampdoria, Milan, Torino, Sporting Lisabona şi naţionala Serbiei.
Etichete: bologna , sinisa mihajlovic , inter milano , roberto mancini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...