Serie A e campionatul cu cele mai multe goluri, dintre primele 5 ligi ale Europei
01.06.2015, 16:31Serie A este campionatul în care s-au marcat cele mai multe goluri şi care are cea mai mare medie a goluri marcate pe meci, dintre cele mai mai puternice cinci ligi ale Europei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Campionatul italian a fost ultimul care a tras cortina şi a făcut-o într-o manieră spectaculoasă. Etapa a 38-a din acest sezon a fost cea mai prolifică din ultimii peste 10 ani în Serie A, cu 47 de goluri marcate, adică o medie de 4,7 goluri în fiecare meci.
Astfel, totalul golurilor înscrise în actuala stagiune din Italia a ajuns la 1.024, cu 15 mai multe decât în La Liga (1.009). De altfel, cele două campionate sunt singurele în care numărul golurilor a trecut de cota 1.000.
Premier League ocupă locul 3 în acest top, cu 975 de goluri, în timp ce în Ligue 1 s-a înscris de 947 de ori. Bundesliga încheie clasamentul, cu 814 goluri marcate.
Totuşi, dintre cele cinci campionate, cel al Germaniei este singurul cu doar 18 echipe, astfel că media golurilor pe meci în Bundesliga, 2,66, este superioară celei din Anglia (2,57) şi Franţa (2,49) şi egală cu cea din Spania.
În schimb, Serie A este lider şi la acest capitol, cu o medie de 2,72 goluri marcate pe meci.
Golurile marcate în cele mai puternice cinci campionate din Europa
1. Serie A - 1.024 goluri în 380 de meciuri; medie: 2,72
2. La Liga - 1.009 goluri în 380 de meciuri; medie: 2,66
3. Premier League - 975 de goluri în 380 de meciuri; medie: 2,57
4. Ligue 1 - 947 de goluri în 380 de meciuri; medie: 2,49
5. Bundesliga - 814 goluri în 306 meciuri; medie: 2,66
Etichete: serie a , premier league , ligue 1 , la liga , bundesliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...